Sari la conținut

Rodica Popescu Bitănescu, măcinată de o boală gravă: „Am ajuns dintr-o musculoasă un bețișor, piele şi os”

Rodica Popescu Bitănescu, în vârstă de 84 ani, este una dintre cele mai îndrăgite actrițe de teatru și film din țara noastră. Cea care face parte din „Generația de Aur”, care a reușit să aducă multă bucurie în sufletele românilor, a vorbit despre o perioadă greu de descris, când familiei sale i-a fost confiscată toată averea.

Este vorba despre perioada ocupației sovietice. A urmat apoi perioada gripei asiatice, 1957 – 1958, boala nu a cruțat-o pe artista, însă a reușit cu greu să facă față dramelor de la vremea respectivă.

Marea actriță a povestit că boala cu care s-a confruntat a transformat-o într-un ”schelet”.  Condiția sa de sănătate precară a fost afectată și de foametea din acea perioadă, pierzând foarte multe kilograme. Actrița a dezvăluit că și-a dorit să fie „grăsuță”, fiind victimă colaterală a evenimentelor din perioada ocupației sovietice.

„Imaginați-vă, să ai o casă cu strictul necesar şi deodată, în 11 iunie 1948, ți se ia tot. Mama a luat cu mine câinele care se numea Tâc-Tâc, că dădea din coadă. Imaginați-vă ce au simțit părinţii mei. Tata a ieșit din pușcărie la 50 de ani cu frică. Era perioada gripei asiatice, pe care am făcut-o eu, acasă la mine.

Dintre toţi studenţii din cartierul ăla, doar pe mine m-a găsit. Stăteam într-un cartier boieresc, într-un subsol cu igrasie şi fără aer, cu ferestre la pământ. În acea perioadă, am avut această boală, care s-a manifestat cu hemoragie pe nas. (…)”, povestește actrița.

Rodica Popescu Bitănescu mai spune că așa a „ținut-o până am ajuns dintr-o musculoasă un bețișor, piele şi os, fără mușchi, fără nimic. Sunt complexată şi acum. Mi-am dorit să fiu grăsuță şi să mănânc mult, că foamea m-a înnebunit. Noi am fost victime colaterale”, a declarat Rodica Popescu Bitănescu, într-o intervenție televizată la Antena 3.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel