Sari la conținut

Rona Hartner, mărturii sfâșietoare: „Asta este ultima mea dorință! Sper să mai pot să o duc la capăt”. Interdicțiile medicale primite din partea medicilor

cancer Rona hartner
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Rona Hartner, mărturii sfâșietoare după ce boala nemiloasă, cancerul a revenit. Îndrăgita artistă a fost recent diagnosticată cu un cancer în stadiul IV.

Într-o postare pe rețelele sociale, Rona Hartner a mărturist care este ultima ei dorință, dar și ce interdicții medicale i-au pus medicii.

„Începând de acum nu mai am voie să conduc, din cauza metastazelor la creier, nu mai am voie să urc pe scenă, nu mai am voie să urc scările singură. Am voie să mă plimb în jurul casei vreo cinci kilometri pe zi, ca să se oxigeneze corpul, și am voie să stau în pat”, a spus Rona Hartner.

Ultima dorință a Ronei Hartner

Ultima dorință a artistei este să finalizeze discul Eternity, la care lucrează în ciuda problemelor grave de sănătate.

„Vreau să nu plec de aici până nu termin discul meu Eternity. Chiar vreau să fac acel album, nu vorbesc habotnic, pentru că am văzut că sunt oameni care sunt vindecați prin piesele acelea. Știu că am primit în rugăciuni muzica și textul și vreau să-l fac.

Am să-l fac, chiar dacă nu știu dacă mă mai țin pe picioare, dar am să-l fac. E singurul lucru pe care mă ambiționez să-l mai fac. Și, pe urmă, am să mă rog la Dumnezeu să fie bine pentru fata mea, să găsim soluții și aștept un miracol”, a afirmat Rona Hartner într-un live transmis pe contul său de Facebook.

sursa foto: Facebook

Mă voi ruga la Iisus să îndepărteze boala din mine

Totodată, Rona a vorbit și despre tratamentul pe care îl va face și a mărturisit că va urma recomandările medicului:

„O să urmez ce îmi spune doctorul. Acum vrea să îmi facă imunoterapie, nu chimioterapie, nu citostatice. Imunoterapia e mult mai suportabilă. Încerc să mă împărtășesc în fiecare zi, să mă conectez la Autorul vieții. Încerc să mă împărtășesc și să am viața în mine.

Poate Iisus va da la o parte boala, moartea, dacă asta e voința Lui.

Boala nu este făcută pentru că Dumnezeu e supărat pe noi și ne pedepsește. Boala face parte dintr-o încercare a vieții pentru a ne face să activăm aceste forțe ale credinței.

Prima oară m-a salvat (n.r. – Iisus). Poate mă mai salvează și de data aceasta. Poate ține boala în frâu. Așa că, rugați-vă să dispară. Viața e frumoasă!”, a mai spus Rona Hartner pe Facebook.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel