Sari la conținut

Rugăciune către Sfântul Spiridon, cel care își părăsește periodic racla și revine cu papucii tociți

Sfantul Spiridon
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Sfantul Spiridon, nare facator de minuni

Rugăciune către Sfântul Spiridon. În ziua de 12 decembrie, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Spiridon, sfântul care își părăsește racla pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoi.  Din acest motiv, mai este numit și „Sfântul Călător”.

Se spune că, în această zi, papucii acestuia se schimbă pentru că sunt tociți în timpul celor câteva zile din an când legenda povestește că sfântul merge să-i ajute pe cei care au nevoie de el.

Cine a fost Sfântul Spiridon, cel numit și Sfântul Călător

Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare făcător de minuni.

Sfântul Spiridon s-a născut în cetatea Aschia, Cipru, în jurul anului 270. Numele acestui sfânt vine de la cuvântul grecesc „spiris”, care înseamnă „coșuleț împletit”, ca urmare a ceea ce purta el pe cap.

Înainte ca acesta să devină episcop, Sfântul Spiridon a fost căsătorit, iar din acest mariaj a avut o fiică, Irina, iar preocupația ce le aducea mâncarea pe masa era păscutul oilor.

După ce a rămas văduv, încă de la o vârstă fragedă, Sfântul Spiridon a continuat să o crească pe Irina singur, dar peste ceva timp, cea mica va trece și ea la cele veșnice, așa că rămâne singur, cu multă iubire de oferit.

Așa a început chemarea sa pentru biserică și credință. A ajuns astfel episcop în cetatea Trimitund, de lângă Pafos. A fost și prieten cu Marele Ierarh Nicolae.

În timpul persecuțiilor împăratului roman Maximilian, în anul 2085, Spiridon a fost arestat și exilat. În anul 325 a participat la Sinodul de la Niceea, convocat pentru a opri erezia lui Arie, care se opuneau Sfintei Treimi. Spiridon a luat atunci o cărămidă, a făcut semnul crucii și s-a rugat „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. A strâns-o apoi în mână până când aceasta s-a rupt în trei bucăți din care a ieșit focul, care s-a înălțat la cer, pământul i-a rămas în palmă iar apa a curs pe jos.

Spiridon a murit pe 12 decembrie 348, la 78 de ani, în Cipru, după care a fost înhumat la Biserica Sfinților Apostoli din Trimitunda. Moaștele sale au fost duse apoi la Constantinopol, iar în anul 1453 au ajuns în Serbia.

Sfântul Spiridon este considerat un mare făcător de minuni, motiv pentru care multe spitale și biserici îi poartă numele.

Rugăciune către Sfântul Spiridon. Face minuni pentru bolnavi și săraci

Dacă te rogi la Sfântul Spiridon se spune că acesta îți va îndeplini și cele mai arzătoare dorințe. Iată o rugăciune către acesta:

„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.

Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului. Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!

Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă. Amin!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel