Rugăciune către Sfinții Trei Ierarhi, pentru ajutor și sprijin în credință. Sfantul Vasile cel Mare, primul ctitor de spitale din lume

Rugăciune către Sfinții Trei Ierarhi, pentru ajutor și sprijin în credință. Sfantul Vasile cel Mare, primul ctitor de spitale din lume.

Astăzi, 30 ianuarie, îi prăznuim pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii, pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Aceștia au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi au avut o contribuţie importantă la teologia creştină, fiind numiţi „Protectori ai învăţământului teologic”.

Aceștia au lăsat, prin scrierile lor, inegalabile pagini de teologie, încă din primele secole de creștinism. Cei trei sunt sărbătoriți și individual pe

  • 1 ianuarie (Vasile cel Mare),
  • 25 ianuarie (Grigorie Teologul)
  • 27 ianuarie (Ioan Gură de Aur)

Ei arată la treapta cea mai înaltă „calea cea împărătească” în Biserica Ortodoxă. Şi pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfintelor Scripturi, ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, sunt cunoscuţi îndeobşte sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi.

Sfantul Vasile cel Mare, unul din cei trei ierarhi sarbatoriti azi, a fost primul ctitor de spitale din lume.

Rugăciune către Sfinții Trei Ierarhi, pentru ajutor și sprijin în credință

Sfinţilor Ierarhi ai lui Hristos, lauda Bisericii: Vasile înţelepte – stâlp al credinţei, Grigorie prealuminate- minte cerească, Ioane Gură de Aur – propovăduitorul înflăcărat al pocăinţei, voi cei ce aţi fost dăruiţi Bisericii în vremuri de cumpănă pentru a descoperi credinţa cea adevărată, primiţi această smerită rugăciune pe care o înălţăm către voi, sfinţilor.

Dăruiţi-ne nouă, păcătoşilor, adevărata cunoaştere şi învăţaţi-ne cum se cuvine să trăim noi, cei ce purtăm cu nevrednicie numele de creştin. Sârguiţi-vă, sfinţilor, să-i scoateţi pe credincioşi din smintelile acestei lumi ticăloase, aşa cum odinioară aţi făcut cu cei pe care i-aţi păstorit. Fiţi deci călăuzele noastre către cer!

Mijlociţi cu rugăciunile voastre pe lângă Dumnezeu, să ne dăruiască iertare, smerenie şi înţelepciune! Voi, cei care trăiţi în cer, rugaţi-vă, sfinţilor, ca şi noi, cei ce trăim pe pământ, să le gândim şi să le facem pe cele de sus. Fiţi alături de noi, Sfinţilor Trei Ierarhi, în viaţa aceasta şi după moarte, ca şi noi să ne împărtăşim de fericirea cea veşnică. Amin!

Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi:

  • în ziua de 30 ianuarie nu se lucrează pentru că astfel oamenii vor suferi de friguri și pagubă
  • tot în această zi se dă o lumănare de pomană pentru ca întreaga viața să fie luminată
  • gospodinele pregătesc colivă cu care merg la Biserică și apoi o împart
  • grâul care a rămas neîncolțit în toamnă va începe să încolțească în această zi
  • vremea începe să se schimbe și începe să se facă tot mai cald anunțând primăvara
  • persoanele care lucrează au parte de lucruri rele și strâmbarea minților
  • se prăznuiesc sufletele morților care au murit neîmpărtășiți
  • nu se înstrăinează lucruri din casă
  • sărbătoarea aduce spor femeilor care vor toarce lâna peste an cu mai multă ușurință.

 

Recent Posts

Decizia IPS Teodosie în privinţa Sărbătorii Paştelui. Mesaj special pentru credincioşi

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a anunţat marţi ce decizie a luat în privinţa Sărbătorii Paştelui…

3 minute ago

O mutaţie genetică rară poate duce la apariţia diabetului (STUDIU)

Cercetătorii britanici de la Universitatea din Exeter au făcut o descoperire uimitoare privind riscul de…

33 de minute ago

Ce efect au micii asupra organismului? Prof. dr. Vlad Ciurea: Creierul se bucură, dar…

Mult așteptatul grătar cu mici de 1 Mai ar putea să ne provoace probleme de…

o oră ago

ANM anunţă cât va ţine vremea rea: Vor fi averse torenţiale

ANM anunţă cât va ţine vremea rea. Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat cât timp…

2 ore ago

Tragedie în Săptămâna Mare. Nepoată și bunică, decedate după ce au mâncat pește

Tragedie în România în săptămâna patimilor! Nepoata de doar patru ani și bunica ei au…

2 ore ago

Află care sunt cele mai întâlnite boli ale sistemului urinar

Pexels Sistemul urinar, alcătuit din rinichi, uretere, vezica urinară și uretră, joacă un rol crucial…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia