Sari la conținut

„Să ducem mai rar lingura la gură”, sfaturi despre diete din anii ’30

topeste grasimea

„Să ducem mai rar lingura la gură” este un sfat care trece proba timpului şi a fost descoperit de nutriţionistul Mihaela Bilic,  pe care l-a împărtăşit cititorilor săi într-o postare pe Facebook. 

Lupta contra foamei. Acesta este titlul pe care l-am găsit într-o carte din anii ’30 la capitolul cură de slăbire. Se vede treaba că silueta a fost dintotdeauna o preocupare la modă, iar lupta cu foamea a fost mereu, pe cât de eficientă, pe atât de greu de pus în practică, scrie nutriţionistul Mihaela Bilic, într-o postare pe Facebook.

„Exprimarea din acele vremuri m-a făcut să zâmbesc, la farmecul arhaismelor adăugându-se bunul-simț și simplitatea recomandărilor. Am să vă reproduc câteva citate, poate așa, cine știe, realizăm că nu suntem singurii distruși și lipsiți de voință de pe lume când vine vorba de abținere?
„Lăcomia este cel mai mare dușman al oamenilor”, se enunță în cartea al cărei nume nu-l cunosc, deoarece și-a pierdut coperțile odată cu trecerea anilor?

„Orice fel de aliment consumat în cantitate mai mare decât îi trebuie corpului, spre a se preface în desvoltare și energie, este vătămător și se preface în pătură de grăsime. „Adorabilă exprimare, asta cu pătura! Care credeți că este soluția pentru slăbit?

Citez: „A lua masa principală la amiază SAU seara e cu totul facultativ, principalul e ca cine vrea să slăbească să nu consume mai mult decât 1000 calorii pe zi. Și dacă are cineva destulă putere de abținere și renunțare, cel mai practic lucru este ca la amiază să mănânce bine și în schimb să economisească caloriile dimineața și seara.

„Cu alte cuvinte o masă principală pe zi să fie, la restul să te faci mai mult că mănânci- mi se pare mie, sau celebrul „intermitent fasting” din prezent, era cunoscut din moș-strămoși?!? Ușor de zis, greu de făcut, cu foamea nu-i de joacă! Credeți că pe atunci oamenii aveau mai multă voință și mai puține tentații? Se pare că nu, cură de slăbire plăcută nu există?

„Aplicând procedeul alimentării pe baza caloriilor, trebue luat în seamă că la început stomacul se cam revoltă (se revoltă ea și mintea, aș adăuga?) și cere hrană mai multă decât ești dispus să-i dai. Se simte un gol în stomac care nu este nici de cum plăcut (nicio noutate până aici?). La cea mai mare parte din oameni, mâncarea multă este o obișnuință și mulți sunt la număr aceia care dau stomacului mai mult decât îi trebuie și cere.

Astfel stomacul se întinde și pretinde. Prin mâncare regulată și în cantități raționale, stomacul se strânge de la sine și devine mai puțin pretențios. „Genial spus „se întinde și pretinde”??
Iar când vine vorba de menținere, iată care este strategia: „Odată ce a ajuns cineva grație dietei cu calorii la rezultatul dorit, trebuie să țină dieta mai departe? și să nu-și închipuiască că odată ajuns la greutatea dorită, poate să reînceapă a consuma fără control.

Trebue să se știe că mâncările și grăsimile care au pricinuit îngrășarea, vor pricinui-o și de aici înainte.” Deci nu există altă soluție pentru menținere, cu puțin ai slăbit, puțin trebuie să mănânci și în continuare. Iar „din când în când prezentându-se ocazia unei mese copioase, se poate să se lase cineva ispitit și să ia parte, cu condițiunea însă ca a doua zi să mănânce mai puțin.”

Multă bucurie mi-a produs acest text, care confirmă, dacă mai era cazul, că totul e o chestiune de disciplină și cantitate.

Pentru că ăsta e tristul adevăr, dragii mei: „Cine vrea să devie subțire, trebue să se mulțumească cu foarte puțin”! Sau, după cum am auzit astăzi sfatul unui bunic hâtru apropo de slăbit, „să ducem mai rar lingura la gură”.

Parcalabu Liliana

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel