Sâmbăta lui Lazăr – tradiții și superstiții. Cea mai puternică rugăciune a zilei

Astăzi, 16 aprilie, cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) creștinii ortodocși sărbătoresc Sâmbăta lui Lazăr ( Moșii de Florii) sau Sâmbăta Morților. Aceasta reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor.

„Într-adevăr este o sâmbătă cu totul specială probabil înrudită în semnificații și bogății de conținut doar cu Sâmbăta Mare. Este vorba despre o minune pe care Iisus Hristos o face cu prietenul său Lazăr, prefigurarea solemnă a propriei sale Învieri și cumva deschide perspectiva și a Duminicii Floriilor care este momentul de unic triumf pe care Domnul Hristos și l-a oferit în toată viața Sa dar care de fapt anunță adevărata demnitate a Mântuitorului, acela de a se jertfi, a se sacrifica pentru mântuirea omenirii și pentru iertarea păcatelor”, a declarat pentru monitorulcj.ro, Pr. lect. univ. dr. Paul Bogdan Ivanov, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB Cluj.

Este ultima mare pomenire a morților din acest an, practic se încheie un ciclu de șase săptămâni în care în fiecare sâmbătă s-au săvârșit slujbele pomenirilor de obște și cumva ne introduce în atmosfera Săptămânii Mari pe care toți ar trebui să o trăim cu ceva mai multă empatie și cu mai multă consonanță cu Mântuitorul Hristos pentru că este de altfel și episodul cel mai bine acoperit de Sfintele Evanghelii, aproape că putem reconstitui zi cu zi, oră cu oră și minut cu minut ceea ce a făcut Domnul Hristos în această perioadă premergătoare pătimirilor Sale dar mai ales Învierii Sale din morți.

Lumea ar trebui să trăiască ca o sărbătoare această Sâmbătă a lui Lazăr, cumva ca pe o mângâiere că toți cei pe care i-am pomenit în rugăciunile Bisericii și în inimile noastre trecuți din această lume rămân vii în comuniunea noastră sufletească și de iubire și în fața lui Dumnezeu un există mort sau viu și toți suntem vii în aceeași mare iubire pe care ne aduce în lume și care ne ține atât timp cât firul vieții fiecăruia se împlinește”, a adăugat Bogdan Ivanov.

Tradiții și superstiții de Sâmbăta lui Lazăr

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă la vecini şi la prieteni cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului. În colindul lor se regăsesc urări de bine şi de sănătate.

Cântecele copiilor povestesc din generaţie în generaţie despre Iisus, Cel care a fost primit cu slavă şi cu ramuri de măslin şi de finic în Ierusalim de mulţimile care, peste o săptămână, l-au răstignit.

Colindătorii sunt primiţi de gazde cu multă bucurie. În cinstea lor, gazdele îşi împodobesc casa cu salcie sfinţită, îşi exprimă optimismul, speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”.

Bătrânii satului respectă tradiţia şi colindătorii sunt răsplătiţi cu ouă albe, nefierte, pentru a fi vopsite de Sfântul Paşte.

Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor.

Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite.

În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr.

Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Rugăciunea zilei cu ocazia Sâmbetei lui Lazăr

Cu ocazia Sâmbetei lui Lazăr, creștinii ortodocși trebuie neapărat să rostească această rugăciune pentru a fi feriți de rele.

„Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule, ascultă ru­gă­ciu­nea mea, pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine şi mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea şi m-am abătut. Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut asupra mea. Temere şi cutremur au venit peste mine şi întunericul m-a acoperit. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugă­ciu­nea mea, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat! Miluieşte-mă, Doamne, că ne­pu­tincios sunt! Vindecă-mă, că s-a tulburat foarte su­fle­tul meu. Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nop­ţile îmi stropesc patul cu lacrimile mele şi în ele îmi scald aşternutul. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu şi mă voi mărturisi Lui, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu. Amin”.