Sari la conținut

Sărbătoare mare, azi. Ce nu e bine să mănânci în această zi: alimentul interzis

Sărbătoare mare, azi. Întâmpinarea Domnului sau Stretenia pică în fiecare an la fix 40 de zile de la momentul Nașterii Domnului. Este sărbătoarea marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox.

Pe data de 2 februarie 2023, creștinii sărbătoresc un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40).

După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile.

La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării.

Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

Ce nu e bine să mănânci de Întâmpinarea Domnului 2023

Este o zi specială, în care credincioșii țin cont de tot felul de tradiții, obiceiuri și superstiții. Astfel, pe data de 2 februarie, există superstiția potrivit căreia credincioșii nu au voie să consume miere.

În tradiția populară, sărbătoarea Întâmpinării Domnului aduce în centrul atenției ursul, un animal de care se leagă foarte multe obiceiuri. Se spune că cei care mănâncă miere pe 2 februarie vor avea parte de ghinion în următoarea perioadă, acest lucru fiind considerat o ofensă la adresa muncii ursului.

De Întâmpinarea Domnului 2023 nu există alte restricții alimentare, având în vedere că sărbătoarea nu pică într-o zi de post.

Sărbătoare mare, azi. Ce tradiții respectă românii

În popor, ziua de 2 februarie 2023, sărbătoarea Întampinarea Domnului este cunoscută ca Ziua Ursului. La sărbătoarea de azi, copiii sunt unși cu grăsime pentru că se crede că astfel puterea acestui animal este transferată celor mici.

Se spune că dacă este soare de Stretenia 2023, ursul iese din bârlog și, văzându-și umbra, se sperie și se retrage. În acest fel, prevestește prelungirea iernii cu încă șase săptămâni.

Dacă este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, el prevestește slăbirea frigului și apropierea primăverii.

În ziua de 2 februarie 2023, la sărbătoarea de azi Întâmpinarea Domnului, credincioșii merg la slujbă cu bucate și colivă, pe care preotul le sfințește. Apoi ele sunt împărțite.

De Stretenia, bolnavii sunt tratați prin afumare cu păr de urs. Se zice că în această zi există multe ceasuri rele și nu e bine să te naști pe 2 februarie ori să faci nuntă în această zi. Bătrânii cred că cei care încalcă această ”regulă” vor avea parte de necazuri.

De asemenea, la sărbătoarea Întâmpinarea Domnului 2023 există multe superstiții. Se crede că cine lucrează de Stretenie va avea probleme grave: se va îmbolnăvi sau i se va strâmba gura.

De asemenea, dacă se strâmbă pârtia, e semn că începe să se topească zăpada. Nu este singura superstiție legată de vreme. Bătrânii cred că dacă este cald pe 2 februarie, atunci vara va fi una caldă și îmbelșugată. Dacă e frig de sărbătoarea Întâmpinarea Domnului e frig, ger sau viscol, atunci vara va fi friguroasă.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel