Sari la conținut

Sărbătoarea mare, cu post aspru, care marchează sfârșitul verii. Ce semnifică Ziua Crucii și ce este absolut interzis să faci

Ziua crucii
Sursă foto? arhiva Doctorul Zilei
Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este o importantă sărbătoare cu post aspru şi rugăciune care, în fiecare an, se cinstește la data de 14 septembrie.

Ziua Crucii este data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. La 14 septembrie, se celebrează descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus și înfățișarea ei creștinilor, în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 355 d.H.

După săvârşirea acestei minuni, Patriarhul din Ierusalim porunceşte ca Sfânta Cruce să fie înălţată la loc înalt, de unde să poată fi văzută de întreg poporul, scrie calendarulortodox.ro.

Pe când împăratul persan Hosroe a reuşit să cucerească Ierusalimul, a luat cu el şi Sfânta Cruce în Persia, unde va rămâne 14 ani până când Hosroe este învins de Heraclie, care duce Crucea Mântuitorului la Ierusalim.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli.

Se obişnuieşte ca în această zi să nu se consume usturoi, nuci, pepeni sau prune, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea. Tradiția populară în această mare zi spune că este absolut interzisă consumarea alimentelor în formă de cruce, pentru a evita ghinioanele tot restul anului.

Se crede că monedele care se sfinţesc în această zi şi sunt păstrate în portofel împreună cu o cruciuliţă aduc belşug şi spor în muncă de fiecare.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel