marți, martie 3, 2026
9.3 C
București

Șase greșeli din tinerețe care îți pot afecta șansele de a rămâne însărcinată

Dacă încerci de ceva timp să rămâi însărcinată, dar fără succes, e posibil să fie din cauza câtorva decizii mai puțin bune luate în tinerețe. Unele dintre ele nu sunt iremediabile, însă altele, din păcate, îți pot afecta fertilitatea mai târziu.

Potrivit dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie cu supraspecializare în infertilitate, prevenția și controalele regulate sunt esențiale.

„De multe ori, pacientele ajung la consultație după ani întregi în care anumite probleme au fost ignorate. Fertilitatea este influențată de sănătatea generală și de modul în care sunt gestionate infecțiile, dezechilibrele hormonale sau stilul de viață”, explică specialistul.

Citeste si…

Infecțiile netratate, cea mai frecventă greșeală

Reticența față de medicul ginecolog și ideea că te poți trata singură, având în vedere simptomatologia destul de comună a afecțiunilor de acest fel, pot lăsa sechele asupra aparatului reproducător și pot face imposibilă obținerea unei sarcini.

De cele mai multe ori, astfel de manifestări au în spate fie inflamații care necesită tratament de la medicul specialist, fie infecții care, la fel, nu pot fi tratate „după ureche”.

Disconfortul local, secrețiile modificate sau durerile ușoare pot ascunde infecții sau inflamații care, netratate corespunzător, pot afecta în timp funcționarea normală a aparatului reproducător. Consultul medical și tratamentul corect pot preveni complicațiile pe termen lung.

Citeste si…

Partenerii multipli și bolile cu transmitere sexuală

O problemă din cauza căreia pot apărea dificultăți de fertilitate mai târziu este reprezentată de contactul intim neprotejat cu parteneri multipli. Și asta pentru că, pe măsură ce sunt mai mulți, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor cu transmitere sexuală.

Una dintre cele mai dăunătoare infecții pentru momentul de mai târziu, când îți vei dori copii, este infecția cu chlamydia. Transmisibilă sexual, chlamydia poate să nu aibă niciun fel de simptome specifice, așa că rămâne multă vreme netratată. Din cauza ei se pot produce aderențe care să obtureze trompele uterine și astfel să împiedice obținerea unei sarcini pe cale naturală. Tot infecția cu chlamydia poate duce și la lipsa ovulației, ceea ce, din nou, duce la imposibilitatea obținerii unei sarcini pe cale naturală.

Citeste si…

Dar infecția cu chlamydia nu este singura care poate avea repercusiuni mai târziu, ci aproape orice infecție transmisă pe cale sexuală necesită atenție și tratament adecvat la medicul specialist.

Curele de slăbire repetate și drastice

Fluctuațiile mari de greutate sau dietele restrictive repetate pot perturba echilibrul hormonal, care, la rândul lui, poate duce la dereglarea ciclului menstrual. În cazul problemelor de greutate, e bine de văzut ce se ascunde în spatele lor; cu alte cuvinte, ar trebui tratată cauza, nu efectul. Și asta pentru că, de multe ori, problemele de greutate ascund tot felul de dereglări endocrine.

Citeste si…

Netratate, acestea pot conduce la infertilitate mai târziu sau, cu siguranță, la dificultăți în obținerea unei sarcini pe cale naturală. Iar dacă nu există deja dereglări, curele în sine le pot produce, mai ales pe un organism predispus la așa ceva.

Dereglările tiroidei

Funcționarea tiroidei are, la rândul ei, un rol important în fertilitate. Atât hipotiroidia, cât și hipertiroidia pot influența ciclul menstrual și pot reduce probabilitatea obținerii unei sarcini.

De altfel, unele dintre analizele care se recomandă chiar înainte de a rămâne însărcinată sunt cele pentru tiroidă, întrucât funcționarea necorespunzătoare a glandei poate determina infertilitate.

Pe de altă parte, nu înseamnă că, automat, orice problemă a tiroidei este asociată ideii de infertilitate. Înseamnă doar că trebuie cunoscute problemele pentru a putea fi ținute corespunzător sub control.

Întreruperile repetate de sarcină

Intervențiile repetate la nivelul uterului, inclusiv întreruperile de sarcină, pot duce în timp la apariția unor cicatrici pe uter sau la modificări ale mucoasei uterine (subțierea endometrului) care pot îngreuna implantarea embrionului. Această din urmă problemă, în timp, poate însemna că ovulul nu mai are „pătura” (endometrul) de grosimea necesară implantării și, drept urmare, nu se mai poate obține o sarcină pe cale naturală.

În acest caz, metodele contraceptive, recomandate tot de medicul ginecolog după analize prealabile, dacă vorbim despre anticoncepționale, sunt indicate pentru a preveni situațiile în care se ajunge la avort.

Stilul de viață nesănătos

Alimentația haotică, plină de grăsimi, carbohidrați „răi”, lipsa de mișcare, fumatul, consumul excesiv de alcool, nopțile nedormite… În tinerețe, aceste obiceiuri par inofensive, sau cel puțin nu le resimțim impactul atât de acut încât să ne facă măcar să ne reconsiderăm stilul de viață.

Însă odată cu trecerea timpului, dacă ne „încăpățânăm” să menținem un astfel de stil de viață, efectele nu se vor lăsa așteptate, nici pentru sănătatea generală, nici pentru fertilitate.

De aceea este important să avem întotdeauna, pe cât posibil, o alimentație echilibrată, să ne mișcăm zilnic, să evităm vicii precum fumatul și alcoolul și, nu în ultimul rând, să ne odihnim minim 8 ore pe noapte. Acestea sunt elemente fundamentale care contribuie la menținerea unei bune funcționări hormonale și la păstrarea calității ovocitelor și care pot face diferența atunci când o femeie își dorește o sarcină. De asemenea, planificarea sarcinii la o vârstă la care rezerva ovariană este încă adecvată poate crește semnificativ șansele de succes.

Așadar, fertilitatea este rezultatul unui cumul de factori care acționează de-a lungul timpului. Prin informare, controale medicale regulate și adoptarea unor obiceiuri sănătoase, multe dintre obstacolele care pot apărea pot fi prevenite sau gestionate din timp.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Deficitul de lichid amniotic în sarcină: cauze, simptome, tratament

În timpul sarcinii, lichidul amniotic este mai mult decât...

Criza natalității aduce un nou ajutor de la stat: 15.000 lei pentru procedurile FIV

Programul național de susținere a cuplurilor și a persoanelor...

Prima consultație de infertilitate: întâlnirea care transformă întrebările în răspunsuri

Pentru multe cupluri, infertilitatea nu începe în cabinetul medicului,...

Citește și