Categories: Ştiri sănătate

Schimbare importantă la nivelul contractului-cadru privind acordarea serviciilor de reabilitare medicală persoanelor cu dizabilități

Schimbare importantă la nivelul contractului-cadru privind acordarea serviciilor de reabilitare medicală persoanelor cu dizabilități. Ce plusuri aduce această schimbare medicilor de Medicină Fizică și de Reabilitare.

Miercuri, 8 iunie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființare, Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM), a anunțat în cadrul unei conferințe, că pacienții cu dizabilități din România au acces la mai multe servicii medicale de reabilitare medicală.

Schimbare importantă la nivelul contractului-cadru privind acordarea serviciilor de reabilitare medicală persoanelor cu dizabilități

În urma discuțiilor recente dintre reprezentanții Ministerului Sănătății, CNAS și SRRM, s-a înregistrat o schimbare importantă la nivelul contractului-cadru în ceea ce privește acordarea serviciilor de reabilitare medicală persoanelor cu dizabilități.

Astfel, decontarea serviciilor medicale în ambulatoriul de specialitate Medicină Fizică și de Reabilitare urmează să se facă, începând din martie, prin plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte, la fel ca la celelalte specialități clinice, și nu prin tarif pe serviciu medical exprimat în lei.

Serviciile urmează să fie decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„Noutatea care ne bucură este că din martie, decontarea serviciilor medicale în ambulatoriul de specialitate Medicină Fizică și de Reabilitare se face prin plata prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte, la fel ca la celelalte specialități clinice, și nu prin tarif pe serviciu medical exprimat în lei, la valori mult mai mici față de alte specialități și care permitea tratarea unui număr redus de pacienți în fiecare lună”, a afirmat conf. univ. dr. Adrian-Costin Bighea, actual trezorier și fost președinte al SRRM.

„Această modificare permite ca de acum și medicii de Medicină Fizică și de Reabilitare să poată efectua în cabinet diverse proceduri diagnostice sau terapeutice, să poată prescrie servicii conexe efectuate de psiholog sau fizioterapeut, să poată face pacienților ecografii dacă au competență pentru acest lucru”, a explicat reprezentantul societății.

Medicina Fizică și de Reabilitare are ca scop ameliorarea calității vieții și redarea funcționalității pacienților

Hotărârea de guvern care a modificat contractul-cadru privind acordarea asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate a revizuit și lista afecțiunilor pentru care pot fi acordate servicii de medicină fizică şi de reabilitare.

Astfel, au fost adăugate noi proceduri de medicină fizică şi de reabilitare care se pot face în baza de tratament.

„Sunt și multe alte solicitări care nu au putut fi introduse în actualul contract cadru și care rămân pentru a fi negociate în viitor. De pildă, actualizarea valorii de decontare a procedurilor fizicale în baza de tratament. Este de-a dreptul absurd ca o procedură fizicală care necesită personal calificat și echipamente medicale scumpe să fie decontată de CAS cu 7 lei”, a explicat conf. univ. dr. Adrian-Costin Bighea.

„O altă problemă majoră este modificarea perioadei pentru care se decontează procedurile specifice de medicină fizică și de reabilitare, care este de 21 zile/an/asigurat. Această prevedere nu ține seama de diagnosticul pacientului și de severitatea dizabilității, fiind total discriminatorie pentru pacienții noștri”, a completat medicul.

Medicina Fizică și de Reabilitare (MFR) este specialitatea ce se ocupă cu prevenția, diagnosticul, tratamentul și managementul reabilitării persoanelor cu dizabilități. Scopul ei este să amelioreze calitatea vieții și să redea funcționalitatea pacienților.

Afecțiunile generatoare de dizabilitate pot fi cronice (neurologice, ortopedice, respiratorii, reumatologice, cardio-vasculare, oncologice etc.), post-traumatice (osteo-articulare, ale sistemului nervos etc.) sau de alt tip – arsuri, post-Covid-19 etc.

Reabilitarea trebuie considerată o strategie de sănătate publică

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), reabilitarea trebuie considerată o strategie de sănătate publică a acestui secol și nu se adresează doar persoanelor cu deficiențe fizice, ci mai degrabă este un serviciu de sănătate de bază pentru orice pacient cu o dizabilitate după o afecțiune cronică sau post-traumatică, care îi limitează funcționarea.

În România sunt peste 1.500 specialiști în medicină fizică și de reabilitare și peste 350 de rezidenți în pregătire, fapt care asigură dezvoltarea și pe viitor a specialității, dar mai ales premisele ca persoanele cu dizabilități să beneficieze de servicii medicale de înaltă calitate.

Reabilitarea medicală a ținut mereu pasul cu tehnologiile inovatoare. În ultimii ani, în contextul pandemiei de Covid-19 a intrat puternic în lumina reflectoarelor și pe bună dreptate. Se știe că infecția cu SARS-CoV-2 este o boală cu afectare multiplă de organe, care poate lăsa sechele complexe, multiple, respiratorii, cardiace, neurologice, musculoscheletale, cognitive și care poate duce la dizabilitate și la scăderea calității vieții.

Specialiștii în Medicina Fizică și de Reabilitare Medicală pot face evaluarea și managementul terapeutic al dizabilității date de Covid-19”, a mai spus prof. dr. Mihai Berteanu.

Recent Posts

Fenomenul despre care Nikola Tesla a avertizat și care ne-ar putea îmbolnăvi pe toți

Pe rețelele de socializare, sute de internauți susțin că frecvența electromagnetică a Pământului s-a schimbat.…

20 de minute ago

Alimente de post pe care să NU le mănânci în Săptămâna Mare. Amintesc de chinurile Mântuitorului

Săptămâna Patimilor, cuprinsă între 29 aprilie și 4 mai 2024, reprezintă cea mai însemnată perioadă…

50 de minute ago

Momente de cumpănă pentru două zodii. Se întoarce roata destinului

Momente de cumpănă pentru două zodii. Mariana Cojocaru spune că este posibil să apară eventuale…

o oră ago

Horoscopul săptămânii 29 aprilie-5 mai 2024. Provocări şi schimbări

Provocările vor fi la ordinea zilei pentru cele mai multe dintre zodii, în contextul în…

11 ore ago

Alertă în hipermarketuri: conservele care provoacă infertilitate!

Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…

11 ore ago

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului