Sari la conținut

Se pregăteşte o nouă scumpire a medicamentelor în luna noiembrie

Medicamente
Foto credit: arhiva doctorulzilei.ro

Din cuprinsul articolului

Prețurile a 34 de medicamente urmează să crească de la 24 noiembrie, ca urmare a expirării unui termen în care a fost aplicată o penalitate de 5% de către Ministerul Sănătății.

Măsura este cuprinsă într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătății, care arată că în noiembrie 2022 a fost aplicată o penalitate de diminuare cu 5% față de prețurile rezultate în urma corecției Catalogului național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed).

Penalități de 5% din preț

Proiectul de act normativ pune capăt unei penalități de 5% din preț, aplicată în noiembrie 2022 pentru o perioadă de 12 luni, pentru medicamentele pentru care deținătorul autorizației de punere pe piață (DAPP) a transmis cu întârziere (după expirarea termenului legal de 10 zile) acceptarea prețului stabilit de minister.

Această penalitate este prevăzută în ordinul nr. 1221/2019, care arată că: “În situaţia în care DAPP/reprezentantul care a comercializat anterior medicamentul pe teritoriul României comunică ministerului acceptarea preţului stabilit de minister după expirarea termenului de 10 zile (…), preţul este aprobat la un nivel stabilit conform prevederilor prezentului ordin, diminuat cu 5% pentru o perioadă de 12 luni, aplicabil de la data aprobării”.

Folii de medicamente
Foto: arhiva Doctorul Zilei

“Pentru situația punctuală în cauză a fost aplicată regula diminuării cu 5 procente a valorilor de referință, respectiv valoarea prețului rezultat ca urmare a analizei comparative cu prețurile din cele 12 țări de comparație și referențierii la prețul de referință generic/prețul de referință biosimilar/prețul de referință inovativ, după caz”, precizează inițiatorii proiectului, în referatul de aprobare.

Potrivit documentului, la 23 noiembrie 2023 se împlinește termenul de 12 luni de diminuare a prețului cu 5%, iar noile prețuri care se aplică de la 24 noiembrie țin cont și de actualizarea prețului de producător rezultat la cursul mediu de schimb valutar BNR utilizat la ultima corecție. Astfel, creșterea de preț aplicată de la 24 noiembrie pentru cele 34 de medicamente este de 6,5% față de nivelul actual, potrivit calculelor 360medical.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel