marți, martie 24, 2026
7.4 C
București

Se vor deschide teatrele și Opera. În ce condiții poți participa la spectacole?

În luna mai va fi demarat un proiect pilot în cadrul căruia Teatrul Național și Opera Română, cu sprijinul Ministerului Culturii, vor organiza o serie de evenimente unde persoanele vaccinate cu ambele doze de vaccin nu vor fi obligate să poarte masca de protecție.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a oferit mai multe explicații despre cum se va desfășura programul pilot în colaborare cu cele două instituții culturale.

„Suntem în mijlocul organizării mai multor acțiuni. Avem și un maraton al vaccinării în care suntem implicați, va fi o acțiune în perioada 7 -9 mai, atât la Biblioteca Națională, cât și la Sala Palatului.

Citeste si…

Legat de proiectul pilot, ieri am avut câteva vizite la fața locului și am mai tras niște concluzii. Una importantă ar fi că am mai renunțat la componenta outdoor. Pe acoperișul Teatrului Național, pentru că acolo accesul se poate realiza doar cu liftul, iar experiența noastră și a altor state ne arată că este foarte important cum facem accesul și ieșirea de după eveniment.

Vorbim de cei care se vor înscrie în aceste programe pilot, pentru că este o chestiune și de voluntariat, dar în Sala Mare a Teatrului Național și în Sala Mare a Operei vor avea acces doar persoanele vaccinate și vor avea dreptul să nu poarte mască. Nu spun că va fi toată lumea fără mască, pentru că va fi o chestiune opțională, dacă sunt oameni care își doresc să își păstreze masca o vor putea face.

Citeste si…

Rezultatele acestor experimente ne vor arăta cât de sigură este vaccinarea”,a explicat ministrul Culturii.

Cum vor fi organizate evenimentele pilot?

„Vor fi doar aceste programe pilot, care vor avea trei brațe. Două în interior și unul în exterior. Cel în afară, organizat în fața Operei, intenționăm să aibă și o componentă de HoReCa, așa că o parte din spectatori vor fi așezați la mese”, a explicat Bogdan Gheorghiu.

Referitor la marile festivaluri de muzică, ministrul Culturii spune că s-ar putea organiza, un eveniment experimental, dar acesta depinde de rata de infectare și evoluția pandemiei, dar și de rezultatele programelor pilot desfășurate la Teatrul Național și la Opera Națională.

„Cred ca da, dar undeva în partea a doua a acestei veri. Scopul acestor programe pilot este să fim cât mai bine pregătiți pentru data de 1 iunie, când vor fi aplicate normele elaborate în această perioadă și evenimentele se vor desfășura la o scară din ce în ce mai mare. Sigur, totul depinde și de rata de vaccinare, care iată crește de la o zi la alta și este un lucru foarte bun”, a declarat ministrul, la Antena 3.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Se dau bani de la stat! Ajutor de 200 de lei pentru carburanți timp de șase luni

Criza petrolului, generată de războiul din Iran, se anunță...

PONTURI. Un medic psihiatru dezvăluie tehnica simplă care te poate scăpa rapid de un atac de panică

Atacul de panică este o experiență intensă de frică...

Legătura nebănuită dintre colesterolul crescut și inflamația din organism

O acumulare de colesterol în artere poate provoca inflamații....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Vaccinul împotriva varicelei devine obligatoriu la copii. Ce trebuie să știe toți părinții

Bulgaria schimbă regulile pentru varicelă și introduce vaccinarea obligatorie...

”Supergripa” mutant se răspândește instant. Află care este decizia autorităților

”Supergripa” mutant se răspândește. În contextul în care o...

Justiția a decis: ce se întâmplă cu doctorii care au administrat vacinul COVID-19

O decizie istorică pronunțată de Curtea Federală de Justiție...

Citește și