Sari la conținut

Secretul longevității dezvăluit de un medic neurochirurg: Are patru obiceiuri alimentare de la care nu se abate

Dieta mediteraneană
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Dieta mediteraneană, secretul longevității

Secretul longevității dezvăluit de un medic neurochirurg: Are patru obiceiuri alimentare de la care nu se abate

La 83 de ani, un medic neurochirurg se menține într-o formă fizică demnă de invidiat. Acesta a divulgat principiile sale de dietă de la care nu poate să se mai abată.

Dr. Joseph Maroon, neurochirurg la Centrul Medical al Universității din Pittsburgh, a declarat că la vârsta de 40 de ani se chinuia să urce scările.

neurochirurg
Sursă foto: Dr. Joseph Maroon/ Uproar PR

„Nu eram în formă, trăiam cu mâncare de tip fast-food și nu făceam exerciții fizice”, a scris acesta pe site-ul său.

După ce tatăl său a decedat,  sănătatea fizică și mentală s-a înrăutățit. Atunci, un prieten i-a sugerat să încerce să alunge depresia, a început să facă schimbări graduale în stilul de viață, făcând mai multe exerciții fizice și mâncând mai sănătos.

Medicul a împărtășit modul în care se menține în formă și care sunt principiile sale de dietă de la care nu se abate.

Dieta mediteraneană

Medicul a declarat că ține o dietă mediteraneană, care a fost clasificată drept cel mai bun mod de a mânca de către US News & World Report timp de șapte ani la rând. Nu este o „dietă” în adevăratul sens al cuvântului, ci un stil alimentar care se axează pe alegeri sănătoase.

Dieta ținută de medic a fost asociată cu o multitudine de beneficii pentru sănătate, inclusiv un risc mai mic de boli de inimă, cancer și boala Alzheimer.

Nu consumă alimentele ultraprocesate

frigider
Sursă foto: Doctorul Zilei

Alimentele ultraprocesate sunt realizate cu ajutorul unor tehnici care sunt dificil de recreat acasă și pot include aditivi, săruri, zaharuri și grăsimi saturate. Un mod simplu de a spune dacă ceva este ultraprocesat este dacă nu arată ca ingredientele sale – cum ar fi batoanele proteice. Aceste alimente au fost asociate cu un risc crescut de boli, inclusiv cancer, demență și boli cardiovasculare.

Evită grăsimile trans

Grăsimile trans pot crește nivelul colesterolului „rău” LDL din sânge, în timp ce scad nivelul colesterolului „bun” HDL, ceea ce poate crește riscul de boli de inimă și accident vascular cerebral, a declarat pentru sursa citată Dana Ellis Hunnes, dietetician senior la UCLA Medical Center, citează Digi 24.

Grăsimile trans artificiale se găseau în mod obișnuit în alimentele ambalate și ultraprocesate până când Food and Drugs Administration le-a declarat nesigure pentru consum în 2015. FDA le-a dat producătorilor de alimente trei ani pentru a elimina grăsimile trans din produsele lor, astfel că majoritatea alimentelor nu le mai conțin.

Cu toate acestea, alimentele pot conține în continuare în mod legal sub 0,5 grame de grăsimi trans, a declarat dieteticianul Kristin Gillespie, așa că merită să fiți atenți la ele. Acestea apar de obicei în listele de ingrediente ca ulei „parțial hidrogenat” în alimente precum margarina, crema de cafea fără lapte și produse de patiserie ambalate.

Mănâncă mai puțin zahăr

Cea mai sănătoasă dietă presupune „evitarea multor lucruri pe care oamenii adoră să le mănânce”, a spus Joseph, inclusiv a zahărului.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel