joi, aprilie 30, 2026
5.1 C
București

Seniorii care pot primi un ajutor de 500 de lei de la Guvern. Trebuie să depună actele până pe 15 octombrie

Creșteri semnificative ale costurilor pentru energie au fost anunțate pentru această iarnă. În acest context, statul român vine în sprijinul consumatorilor vulnerabili și oferă ajutoare financiare în valoare de 500 de lei.

Procesul pentru depunerea cererilor a început deja, iar cei 500 de lei sunt în mare parte destinați vârstnicilor care au o pensie mică și care îndeplinesc anumite condiții.

Ajutoare pentru încălzire

Măsura nu este nouă, statul acordă în sezonul rece ajutoare financiare pentru persoanele vulnerabile astfel încât să-și poată achita o parte din costurile energiei. Cuantumul sprijinul poate crește în funcție de veniturile obținute de membrii gospodăriei și de sistemul de încălzire folosit.

Citeste si…

Suma se poate majora și în funcție de pensia sau venitul beneficiarului ori de sursă de energie utilizată la încălzirea locuinței. Prin urmare, în funcție de sistemul de încălzire, se pot da ajutoare pentru încălzire.

15 octombrie este ultima zi în care mai poți depune actele

Pe 15 octombrie este ultima zi în care mai poți depune actele pentru a beneficia de ajutorul de încălzire de la stat. Conform Legii 226/2021, acesta se acordă în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025 persoanelor vulnerabile.

Cei care se încadrează în limita de venituri trebuie să depună o ccerere și o declarație pe proprie răspundere privind numărul membrilor familiei, veniturile și sistemul de încălzire utilizat.

Citeste si…

Pot beneficia de ajutorul de încălzire pentru sezonul rece familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei.

bani
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ce pensie să ai ca să îl iei?

Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

  • Între 25 lei – 250 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale;
  • Între 50 lei – 500 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie electrică;
  • Între 32 lei – 320 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței combustibili solizi şi/sau petrolieri;

Procent cuprins între 10-100% din valoarea consumului lunar pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică în sistem centralizat.

Citeste si…

Cuantum suplimentului pentru energie, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Documente necesare

Documentele necesare pentru ajutorul de încălzire se depun fie individual, fie prin intermediul asociației de proprietari la primăria localității sau, în cazul Capitalei, la primăria Sectorului din care face parte persoana respectivă.

Primăriile din țară au publicat deja condițiile pentru acordarea acestor beneficii cuprinse între 10-100% din valoarea consumului lunar pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică în sistem centralizat.

Citeste si…

 

Tănasă Sabina
Tănasă Sabina
Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul de col uterin face ravagii în România. 10 femei se îmbolnăvesc zilnic, 5 mor

Cancerul de col uterin rămâne una dintre cele mai...

Amenzile neplătite te pot lăsa fără locuință. Măsura care îi sperie pe proprietari

Schimbările legislative pot avea efecte neașteptate asupra vieții de...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Bani de la stat pentru mii de familii în aprilie. Cine sunt cei vizați

Guvernul continuă în luna aprilie alimentarea cardurilor educaționale destinate...

Bani în plus la pensie! Cine va beneficia de sprijin financiar, din luna mai 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că ajutorul din...

Citește și