
Sfâșietor! Ce s-a întâmplat cu femeia însărcinată rănită în bombardamentul din Mariupol: „Omorâți-mă acum!”

Sfâșietor!Pe 9 martie 2022, maternitatea din Mariupol, Ucraina, a fost bombardată de soldații ruși. Clădirea a fost distursă. Din nefericire, zeci, poate chiar sute de oameni, au fost răniți. Printre aceștia s-a numărat și o femeie aflată în travaliu, potrivit apnews.com.
Femeia a fost scoasă dintre dărâmături și transportată la un alt centru medical din apropiere. Din cauza stării în care se afla, cadrele medicale au decis ca femeia să nască de urgență, astfel încât să îi poată salva viața, având în vedere că pelvisul îi era zdrobit, iar șoldul deplasat.
Te-ar mai interesa: Alergia la veninul de albine poate pune viața în p...
Medicii au recurs la o operație de cezariană, însă acela a fost momentul când aceștia au realizat că bebelușul nu a dat ”niciun semn de viață”, conform dr. chirurg Timur Marin.
Conștientă fiind atunci că își pierde copilul, femeia și-a strigat durerea și le-a spus medicilor că vrea să moară și ea: „Omorâți-mă acum!”.
Medicii au încercat mai bine de 30 de minute să o resusciteze, din păcate, manevrele nu au dat niciun rezultat. Femeia și bebeușul ei au decedat.
„Mai mult de 30 de minute de resuscitare a mamei nu au dat rezultate. Amândoi au murit”, a mai spus chirurgul care a preluat cazul femeii însărcinate și rănite în atacul de la maternitatea Mariupol.
Te-ar mai interesa: Nutriționist: Topul celor mai bune alimente pentru...
După constatarea celor două decese, medicii mărturisesc că nici măcar nu au aflat cum o chema pe mama care și-a pierdut viața odată cu cea a fiului. Însă, soțul și tatăl i-au ridicat cadavrul de la morgă și astfel, spun doctorii, trupul neînsuflețit nu i-a ajuns în gropile comune săpate pentru victimele atacului de la Mariupol.
În prezent, mii de copii orfani au rămas singuri cu soldații ruși, fiind expuşi riscurilor de înfometare, frig şi trafic de persoane. Peste 100.000 de copii ucraineni locuiesc în orfelinate şi instituţii de îngrijire a copilului, fiind șanse mari să fie abandonați în Ucraina.
Te-ar mai interesa: Medic renumit: Diabetul poate fi un prim semn care...
„Ucraina are una dintre cele mai ridicate rate a copiilor instituţionalizaţi din Europa, cu 1,3% dintre copii trăind într-o formă de îngrijire instituţionalizată. Mulţi dintre ei rămân captivi în astfel de instituţii, care nu sunt sigure, după bombardarea unui orfelinat, în 25 februarie.
Agresiunea militară asupra Ucrainei a condus la un aflux de refugiaţi de peste 2.698.280 de persoane care au ales să părăsească ţara prin graniţele României, Poloniei, Slovaciei, Ungariei şi Moldovei, în marea lor majoritate copii şi femei.
Te-ar mai interesa: Două semne incipiente de cancer de colon. Medic: O...
Salvaţi Copiii lucrează pentru a identifica familiile şi pentru a reuni copiii cu familiile extinse sau cu prieteni din Ucraina, România, Polonia şi alte state vecine, unde ucrainenii se refugiază din calea războiului”, a transmis organizația neguvernamentală Salvați Copiii.
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.