Din cuprinsul articolului
Pentru multe femei, schimbările care anunță menopauza pot începe mai devreme decât se așteaptă. Deși este considerată o etapă a vieții de la 45–55 de ani, simptomele pot apărea încă din jurul vârstei de 40 de ani, uneori chiar mai devreme. Ciclurile neregulate, bufeurile, tulburările de somn, modificările de dispoziție și schimbările de greutate sunt doar câteva dintre semnele care marchează această tranziție hormonală complexă, care se poate întinde pe o perioadă de 7 până la 14 ani.
Ce înseamnă, de fapt, perimenopauza
Perimenopauza reprezintă perioada de tranziție către menopauză și este declanșată de fluctuațiile hormonale, în special ale estrogenului și progesteronului. Deși începe cel mai frecvent spre finalul decadei a patra de viață, aproximativ 5% dintre femei pot experimenta schimbări perimenopauzale chiar între 40 și 45 de ani.
Primele semne sunt adesea legate de ciclul menstrual. Menstrele pot lipsi două-trei luni la rând, pot deveni mai scurte sau mai lungi decât de obicei, iar intensitatea fluxului menstrual poate varia semnificativ. În paralel, pot apărea simptome similare sindromului premenstrual, dar mult mai intense, precum sensibilitate la nivelul sânilor, schimbări bruște ale dispoziției sau o iritabilitate accentuată.
Pe lângă acestea, multe femei se confruntă cu bufeuri ocazionale, transpirații nocturne, palpitații, urină frecventă, dureri articulare, uscăciune oculară sau modificări ale libidoului. Unele pot observa schimbări ale părului — cădere excesivă sau apariția firelor faciale — precum și dificultăți de concentrare, probleme de memorie, anxietate sau episoade de depresie. Tranziția este profund individuală, iar simptomele pot apărea intermitent, se pot intensifica sau, dimpotrivă, pot dispărea pentru perioade.
Deși fertilitatea scade, sarcina este încă posibilă în timpul perimenopauzei, chiar dacă rară.
Când începe menopauza propriu-zisă
Medicul poate confirma menopauza atunci când menstruația lipsește timp de 12 luni consecutive, fără alte cauze medicale. Pentru majoritatea femeilor, acest lucru se întâmplă între 50 și 52 de ani. Totuși, există situații în care menopauza apare mai devreme sau mai târziu.
Menopauza care apare înainte de 40 de ani este considerată menopauză prematură. Este mai puțin frecventă, dar importantă din punct de vedere medical, deoarece poate fi asociată cu o speranță de viață redusă și riscuri crescute de boli cardiovasculare și osteoporoză. Deși mecanismele exacte sunt încă studiate, specialiștii suspectează o legătură directă cu scăderea bruscă și timpurie a estrogenului.
La polul opus, menopauza tardivă — care apare după 55 de ani — este asociată în unele studii cu o speranță de viață mai lungă și riscuri mai mici de osteoporoză, accident vascular cerebral sau atac de cord. Ipoteza principală este că expunerea prelungită la estrogen ar proteja sistemul cardiovascular și structura osoasă.
Postmenopauza: ce se schimbă după încetarea menstruației
Faza de postmenopauză începe după cele 12 luni fără menstruație. Simptomele pot continua o perioadă, deși pentru multe femei intensitatea lor scade treptat.
Însă scăderea permanentă a nivelului de estrogen aduce riscuri noi. Osteoporoza devine o preocupare centrală, deoarece densitatea osoasă scade mai rapid în primii ani de postmenopauză. De asemenea, riscul de boli de inimă crește semnificativ după această etapă, deoarece estrogenul funcționa anterior ca un factor protector. Uscăciunea vaginală, infecțiile urinare recurente și incontinența sunt probleme frecvente, cauzate de modificările mucoaselor și pierderea elasticității țesuturilor.
Înțelegerea acestor riscuri poate ajuta femeile să adopte măsuri proactive — de la controlul medical periodic și activitate fizică, la ajustări nutriționale și terapii recomandate de medic.
Un aspect important de reținut este faptul că menopauza nu urmează un traseu liniar. Femeile pot avea perioade lungi fără menstruație, urmate brusc de cicluri abundente; simptomele pot apărea, dispărea și reveni. Fiecare corp reacționează diferit, iar factorii genetici, stilul de viață, greutatea corporală, istoricul medical sau nivelul de stres influențează ritmul tranziției.
Durata medie este de aproximativ 7 ani, dar poate ajunge la 14 ani în anumite cazuri.