Sari la conținut

Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de proteste: ”Proiectul legii salarizării a eșuat”

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară”  consideră că proiectul legii salarizării  în sănătate a fost transformat într-un proiect ce vizează doar creșterea veniturilor medicilor prin activitatea desfășurată în mediul privat , iar asta „constituie un eșec strategic al Ministerului Sănătății. Faptul că mare parte din punctele noastre de vedere și argumentele pe care le-am adus în cadrul activității de elaborare a acestui proiect de lege nu se regăsesc în forma supusă dezbaterii publice indică renunțarea la dialogul social din partea Ministerului Sănătății”, acuză sindicaliștii.

În aceste condiții, acțiunile de protest tind să constituie ultima soluție, în speranța că ele vor reuși să convingă acolo unde studiile și argumentele prezentate au eșuat.

Principalele deficiențe ale acestui proiect sunt reprezentate de faptul că salarizarea suplimentară în funcție de evaluarea performanțelor a fost eliminată de facto și proiectul nu se aplică tuturor categoriilor de personal, așa cum am solicitat în mod imperativ.

”Singurele venituri suplimentare certe sunt cele obținute din activitatea privată (care oricum ar putea fi obținute în cadrul unui cabinet privat”), adaugă reprezentații sindicaliștilor. ”Dacă fazele dezbaterilor publice nu vor aduce modificările necesare, acest proiect de lege constituie un puternic motiv de proteste în sistemul sanitar”, concluzionează sindicaliștii.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel