Sindromul Intestinului Iritabil

Acest sindrom are natură cronică şi este ilustrat de o serie de neplăceri obiective, care pot însă sugera o multitudine de alte maladii din sfera digestivă. În special persoanele anxioase, stresate, de cele mai multe ori femei dezvoltă acest gen de tulburare funcţională intestinală.

 

Simptomele

Sindromul Intestinului Iritabil cuprinde toate sau câteva dintre următoarele simptome majore:

– Durere intermitentă abdominală, de obicei în jurul ombilicului şi de-a lungul cadrului intestinului gros. La unii pacienţi se asociază dureri la nivelul stomacului şi arsuri pe esofag.

– Tulburare de eliminare a scaunului, fie reprezentată de diaree, fie de constipaţie.

– Criza se amplifică în condiţii de stres şi se uşurează după evacuarea scaunului.

 

Diagnosticare

Verdictul de Sindrom al intestinului iritabil se pune conform unor principii de diagnostic standardizate, denumite criteriile Roma III. Cu cât pacientul se prezintă la medic mai repede, de la debutul manifestărilor, cu atât mai bine. În general, dacă suferindul are peste 45 de ani, dacă are rude de gradul întâi cu tumori maligne, dacă a pierdut involuntar în greutate, dacă este palid, astenic, fără poftă de mâncare se vor indica mai multe investigaţii, inclusiv colonoscopia pentru a se elimina sau confirma suspiciunea de cancer.

Dacă pacientul este tânăr, dacă are o formă fizică robustă, dacă nu există istoric familial de maladii severe, nu este nevoie de explorări invazive, cum e colonoscopia.

Sunt indicate analizele uzuale de hematologie-biochimie, examenele de scaun, manometria anorectală, teste pentru depistarea malabsorbţiei unor alimente.

 

Tratament

Tratamentul este individualizat şi poate include:

– Preparatele contra durerii sunt predominante, dintre care beverina are un rol important.

– Medicamente pentru reglarea tranzitului intestinal

– Împotriva balonării

– Pentru ameliorarea stării mentale

– Administrarea de probiotice

 

UNDE CEREŢI AJUTOR ÎN ROMÂNIA

Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO

Adresa: Str. Ioan Movila nr. 5
Localitate: Sectorul 2, Bucuresti

Telefon: 021.210.71.00
Fax: 021.210.64.35
Email: cantacuzino@spitalul-cantacuzino.ro
Web: www.spitalul-cantacuzino.ro

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti

Adresa: Splaiul Independentei Nr.169
Localitate: Sectorul 5, Bucuresti

Telefon: 021.318.05.19 – 29, 021.318.05.23, 021.318.05.45
Email: secretariat@suub.ro, urgenta@suub.ro, contact@suub.ro
Web: www.suub.ro

Recent Posts

Atenție! Medicii de familie, greu de găsit în urmatoarele zile, cât ține minivacanța de 1 Mai și Paște

Atenție! Medicii de familie, greu de găsit în urmatoarele zile, cât ține minivacanța de 1…

28 de minute ago

Marcel Ciolacu, despre plata PENSIILOR. Premierul a anunțat acum

Marcel Ciolacu, despre plata PENSIILOR: „Suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate...”…

58 de minute ago

Medic: 10 trucuri pentru a slăbi rapid până la vară

Pierderea rapidă în greutate până la vară - posibilă cu ajutorul unor trucuri ușoare. Nutriționistul…

o oră ago

Cum arată acum actorul din Iisus din Nazaret. Este schimbat radical și se spune că a fost urmărit de ghinion

În 1977, actorul britanic Robert Powell a fost distribuit în rolul lui Iisus în filmul…

2 ore ago

Care va fi salariul minim european impus și în România? Data când toți angajații de la stat și privat vor încasa mai mulți bani

Guvernul dorește să introducă în România salariul minim european. Oficialii au promis creșterea salariilor pentru…

2 ore ago

Rețetă de cozonac „ca la mănăstire”. Era preferata lui Arsenie Boca

Cozonacul este un preparat îndrăgit în numeroase gospodării românești, reprezentând un element de bază de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului