Sari la conținut

Ce este sindromul Tourette și apariția căror ticuri trebuie să ne îngrijoreze

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică, o afecțiune rară care își face simțită prezența în copilăria mică. Copilul cu această tulburare pronunță diverse sunete  – ticuri vocale – și are și anumite mișcări ale corpului tot repetitive – ticuri motorii. 

Realitatea este că acești copii nu pot să-și controleze ticurile. Uneori, alături de mișcările repetitive cel mic poate să rostească și cuvinte jignitoare, deși nu vrea să aibă acest gen de comportament. Specialiștii spun că primele simptome ale acestui sindrom apar între 2 și 10 ani. De asemenea, datele statistice arată că boala e mai des întâlnită la băieți decât la fete.

Atenție! Nu trebuie să crezi că toate ticurile pe care un copil le are vor fi diagnosticate drept tulburare Tourette. Medicii spun că un copil poate avea o unele ticuri care nu au legătură cu tulburarea Tourette.

Totodată, trebuie specificat faptul că ticurile motorii încep să se dezvolte între 3 și 7 ani. Cele vocale chiar dacă apar mai devreme ca manifestare, se formează la distanța de câțiva ani de cele motorii. Vârsta de 12 ani este pragul critic, adică acum ticurile iau amploare ca manifestare. Vestea bună este că, de cele mai multe ori, ticurile fie se ameliorează, fie dispar odată cu intrarea în adolescență.

Care sunt cauzele sindromului Tourette:

Din păcate, încă nu se cunoaște cauza exactă a sindromului Tourette și nici să prevenim boala nu se poate. Se crede însă că factorii genetici au un rol important. Practic se cunoaște faptul că  există mai multe gene implicate în apariţia sindromului, însă doar una ele este cunoscută. Mai exact, dacă unul dintre părinţi poartă gena SLITRK1, care determină boala, copilul are ­50 la sută riscuri de a face şi el sindromul Tourette.

Tulburarea Tourette are ca manifestare atât ticurile motorii cât și ticurile vocal. Și cele motorii și cele vocale pot fi simple sau complexe.Totodată, trebuie subliniat faptul că ticurile nu sunt mereu evidente, uneori copilul are pauze, ar noaptea ele dispar complet.Din păcate, atunci când copilul este extrem de stresat sau îngrijorat sau emotiv el va avea o manifestare puternică a ticurilor fie motorii, fie verbale, vocale.

Specialiștii spun că un copil diagnosticat cu  tulburarea Tourette, de regulă are și alte probleme. De exemplu, are ADHD sau tulburare obsesiv compulsivă sau depresie.

Astăzi nu există niciun test care să diagnosticheze acest sindrom. Medicul va stabilit diagnosticul după anamneză și după istoricul copilului. Se va ține cont de prezența și frecvența ticurilor motorii și vocale. De exemplu, ca un copil să aibă acest sindrom ar trebui să nu existe pauză între ticuri pentru mai mult de trei luni. Iar ticurile să se manifeste din copilărie și nu în viața de adult.

În ce constă tratamentul sindromului Tourette

Astăzi încă nu s-a descoperit un tratament care să sigure vindecarea. Însă, există o serie de terapii sau medicamente care pot să țintă sub control această tulburare. Așa cum am spus, de ajutor copilului îi este psihoterapia și terapia comportamentală.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel