Sari la conținut

Studiu. Există o legătură clară între deficiența de vitamina D și mortalitatea și severitatea COVID-19

Vitanmina D, beneficii
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vitamina D recomandata toamna si iarna

Studiu. Există o legătură clară între deficiența de vitamina D și mortalitatea și severitatea COVID-19.

Rezultatele unui studiu au arătat că cei cu deficit de vitamina D au de 14 ori mai multe șanse de a avea cazuri severe sau critice de COVID-19. Potrivit cercetătorilor de la Facultatea de Medicină Azrieli a Universității Bar-Ilan, există o legătură clară între o deficiență de vitamina D și mortalitatea și severitatea COVID-19.

Studiul, publicat joi în jurnalul PLOS ONE, a fost unul dintre primii care a studiat nivelurile de vitamina D înainte de infectarea cu COVID.

Studiu. Există o legătură clară între deficiența de vitamina D și mortalitatea și severitatea COVID-19

Potrivit Jerusalem Post, cercetătorii au înregistrat informații despre peste 1.100 de persoane care au participat la studiu între aprilie 2020 și februarie 2021 la Centrul Medical Galilee care au avut teste PCR pozitive, ajustându-se pentru vârstă, sex și boli cronice.

Tuturor participanților implicați li s-au făcut analize pentru nivelurile de vitamina D măsurate înainte de infecție între două săptămâni și doi ani.

Rezultatele oficiale au arătat că cei cu deficit de vitamina D au de 14 ori mai multe șanse de a avea cazuri severe sau critice de COVID-19 decât cei care nu au.

Grupul cu deficit de vitamina D a avut o mortalitate de 25,6% în timp ce cei cu niveluri suficiente a fost de 2,3%.

Dr. Amiel Dror, de la Centrul Medical Galilee și Facultatea de Medicină Azrieli, care a condus studiul, a precizat că „rezultatele sugerează că este indicat să se mențină un nivel normal de vitamina D.

Acest lucru va fi benefic pentru cei care contractează virusul. Există un consens clar pentru suplimentarea cu vitamina D în mod regulat, conform recomandărilor autorităților locale din domeniul sănătății, precum și organizațiilor globale de sănătate”.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel