Sari la conținut

Super LUNA din seara aceasta ne aduce SCHIMBĂRI MAJORE. Pregătiți-vă pentru o perioadă INTENSĂ

În noaptea de 3 decembrie este Lună Plină, ultima din anul 2017. Această Lună plină se va petrece în semnul Gemenilor, în aceeași zi cu începerea perioadei lui Mercur Retrograd (03 – 22 Decembrie). Această Lună Plină este, de asemenea, o Super Lună, ceea ce înseamnă că energia sa va fi amplificată. Luna Plină a lunii Decembrie este o Super Lună extrem de puternică. În acest interval, este posibil să simțim că evoluăm.

Luna plină sau „luna plină rece” va avea loc pe 3 decembrie, 2017. Acest eveniment astrologic este posibil atunci când luna se apropie foarte mult de Pământ, relatează realitatea.net.

Super lunile din emisfera nordică, mai ales pe durata iernii, par să fie mai mari decât cele din restul anului. În acest moment al anului, luna este mai aproape de soare, iar acesta o împinge mai mult către pământ.

Decembrie este o lună importantă în astrologie, având în vedere multitudinea de schimbări și transformări care au loc.

Aceste schimbări și transformări ne vor ajuta, într-adevăr, aducându-ne o nouă energie și o nouă perspectivă pentru anul care urmează.

Importanța acestei luni constă în ieșirea adevărului la suprafață. Este momentul în care vom auzi lucruri lucruri sau chiar secrete care urmează să fie dezvăluite, această Lună Plină fiind lumina desăvârșită a adevărului.

Cine a ascuns adevărul sau a acționat greșit va putea, cu această Lună Plină, să aibă  puterea de a spune lucrurilor pe nume. Adevărul este pe cale să fie dezvăluit, deci fii răbdător și acceptă realitatea.

Dacă există un adevăr pentru care a sosit momentul ca acesta să vină la suprafață, această Lună Plină va fi, cu siguranță, un declanșator.

Dacă ești o persoană care spune adevărul, nu vei avea de ce să-ți faci griji, însă dacă vorbești pornind de la ego-ul tău, lucrurile ar putea fi mai dificil de parcurs. Există o imensă energie pozitivă care înconjoară această Lună Plină și se pare că, într-adevăr, ne va ajuta să ajungem la potențialul nostru maxim.

Anul 2017 este anul noilor începuturi și se pare că această Lună Plină este punctul final al acestei energii.

Folosește Luna Plină ca pe o ocazie de a sărbători cât de departe ai ajuns și de a te felicita pentru acest nou început.

Tot ceea ce primești de la Univers reprezintă o lecție, așa că este foarte important să ne amintim care este rostul călătoriei pe pământ.

Deci, folosește-te de energia acestei Luni Pline pentru a te bucura de viață, indiferent de situația în care te afli acum. Totul se poate schimba, trebuie doar să fii deschis către nou!

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel