luni, martie 23, 2026
10.3 C
București

Superman Challenge continuă să facă victime! Un caz deosebit de grav a ajuns la UPU Tg. Mures

Cinci copii cu vârste între 10 și 15 ani au ajuns miercuri la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) SMURD Pediatrie Târgu Mureș, fiind transportați direct de la școală, după ce au suferit contuzii și fracturi. Printre aceștia, un caz a fost mai grav, iar unul dintre copii a fost diagnosticat cu o leziune care a fost confirmată printr-un bilet de trimitere, care menționează că acesta ar fi încercat un „Superman Challenge”, provocare popularizată pe TikTok. Această provocare presupune imitarea unui salt spectaculos, în care copiii sar în sus și se aruncă pe o suprafață dură sau pot chiar să cadă pe spate, punându-se astfel în pericol de accidentare.

„Astăzi au fost înregistrate cinci cazuri: contuzie abdominală, fractură cu deplasare radius drept, mai erau două fracturi şi al cincilea caz este încă în investigaţii. Vârstele copiilor sunt între 10 şi 15 ani. În prima fază, copiii nu au vrut să spună ce au păţit, apoi au spus că au căzut la şcoală, că au încercat ceva la şcoală.

Citeste si…

Trei copii, unul cu o contuzie şi doi cu fracturi, au plecat la domiciliu, adolescentul cu fractura cu deplasare de radius, de 15 ani, urmează să fie internat. Colegii noştri de la UPU SMURD Pediatrie au observat, astăzi, că se întâmplă ceva neobişnuit şi au început să pună întrebări. Până la urmă copiii au spus că la şcoală încercat ceva. Unul dintre cazuri avea un bilet de trimitere pe care scria că a încercat ceva ce a văzut pe TikTok, Superman Challenge”, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Mariana Negoiţă.

UPU SMURD Târgu Mureş va face o analiză a ultimelor zile pentru a stabili câţi dintre copiii ajunşi la urgenţe au încercat Superman Challenge.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Se dau bani de la stat! Ajutor de 200 de lei pentru carburanți timp de șase luni

Criza petrolului, generată de războiul din Iran, se anunță...

PONTURI. Un medic psihiatru dezvăluie tehnica simplă care te poate scăpa rapid de un atac de panică

Atacul de panică este o experiență intensă de frică...

Legătura nebănuită dintre colesterolul crescut și inflamația din organism

O acumulare de colesterol în artere poate provoca inflamații....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și