Categories: Ştiri sănătate

Țările vecine cu Ucraina, implicate în conflict dacă nu respectă o regulă importantă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a comunicat strict către țările din toată lumea să nu se implice în conflict. Dintre toate acestea, cele mai vizate țări sunt vecinii Ucrainei, inclusiv România. 

Putin a avertizat că vor fi „urmări grave” pentru țările care încearcă să se implice în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Acest lucru este și mai puternic pentru vecinii României.

Țările vor fi considerate implicate dacă iau decizia de a staționa avioanele din Ucraina.

Țările vecine pot fi considerate implicate dacă fac asta

Rusia a avertizat țările vecine cu Ucraina, printre care și România, că vor fi considerate implicate în conflict dacă vor primi pe teritoriul lor avioane de luptă ale Kievului, comunică RRA.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a avertizat împotriva folosirii aerodromurilor din țările vecine cu Ucraina de către aviația ucraineană pentru a ataca forțele ruse, aceasta – a spus el – putând fi interpretat ca o implicare a ţărilor respective în conflictul militar din Ucraina.

„Ştim cu certitudine despre avioanele militare ucrainene care anterior au zburat în România și alte țări de la granița ucraineană. Atragem atenția că folosirea rețelei de aerodromuri din aceste țări pentru bazarea aviației militare ucrainene, cu folosirea ulterioară împotriva forțelor armate ruse, poate fi apreciată ca implicarea acestor state în conflictul armat”, explică Igor Konașenkov.

Generalul Konașenkov a declarat, de asemenea, că aproape întreaga aviație militară ucraineană capabilă de luptă a fost distrusă.

„Ne-am putea trezi cu un război total în Europa”

Miniştrii de Externe din ţările NATO au respins, vineri, cu ocazia reuniunii extraordinare de la Bruxelles, ideea instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina.

„A fost evocat subiectul, iar statele aliate au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean sau trupe NATO la sol, deoarece ne-am putea trezi cu un război total în Europa”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a argumentat, potrivit CNN, că instituirea de către NATO a unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina ar risca să conducă la un „război total în Europa”.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut evitarea implicării Alianţei Nord-Atlantice într-un conflict direct cu Rusia, pledând pentru continuarea eforturilor diplomatice pentru un armistiţiu în Ucraina, scrie Antena 3.

Recent Posts

5 cele mai mari mistere din viața lui Iisus

Știți totul despre nașterea din Fecioară, despre apostoli, despre răstignire și înviere, dar există unele…

27 de minute ago

Zodia lovită de karma din plin. Urmează o săptămână de sacrificiu

Este o săptămână în care se pot întâmpla minuni, deci este esențial să ai încredere…

56 de minute ago

ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de…

10 ore ago

LISTA spitalelor ce vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 1-6 mai

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală…

11 ore ago

Ce ZODII nu pot păstra un SECRET. Nativii cei mai indiscreţi

Semnul zodiacal în care ne naștem poate influența anumite trăsături de personalitate. Pentru unele zodii…

11 ore ago

INSP: Aproape 900 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023-28 aprilie…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia