Sari la conținut

Teoriile conspiraționiste antivaccinare, adevărate? Iată ce ne dezvăluie un biolog reputat desprea realitatea din spatele virusului SARS-CoV-2!

În contextul pandemic actual, specialiștii din domeniul medical sunt de părere că cea mai rapidă soluție de a elimina virusul este imunizarea. Cu toate acestea, multe persoane, inclusiv medici, consideră că teoriile conspiraționiste antivaccinare sunt reale, ignorând dovezile clinice care atestă eficiența vaccinului anti-COVID. Ce dezvăluie un reputat biolog, în această privință?

Teoriile conspiraționiste antivaccinare au început să apară odată cu dezvoltarea vaccinului anti-COVID. Multe persoane sunt de părere că acesta nu este necesar, deoarece boala provocată de virusul SARS-CoV-2 fie nu este reală, fie aceasta este mai inofensivă decât lasă autoritățile să se vadă. Biologul Răzvan Popescu-Mirceni a dezvăluit în exclusivitate care este adevărul din spatele virusului, a vaccinului, și a severității formelor manifestate de Covid-19, potrivit Digi 24.

Biologul a argumentat importanța vaccinului, fiind singura metodă rapidă de a elimina virusul și de a diminua repercusiunile provocate de acesta. Mai mult de atât, a criticat persoanele care, în mod deliberat, promovează teoriile conspiraționiste și distribuie informații cu scopul de a opri procesul de imunizare.

„Important este să ne vaccinăm pentru că așa putem reduce extrem de mult riscul unor simptome mai dificile care să ne pună chiar și viața în pericol, putem reduce foarte mult numărul de victime.Inevitabil, vom scăpa de problemele legate de acest virus în 2 – 3 ani, asta e evoluția naturală.

De virus putem să scăpăm în două moduri – unul este calea naturală, care presupune inevitabil un număr mult mai mare de victime și s-ar duce spre ce au pățit suedezii, imunizarea de turmă s-ar produce natural, dar rezultatele nu sunt foarte bune.Sau, putem să producem imunizarea cu ajutorul vaccinurilor, reducând numărul de victime și de cazuri dificile”, a declarat biologul.

În privința ideilor conspiraționiste, acesta consideră că sunt urmările unei dezinformări despre subiect. Din păcate, lipsa educației în acest domeniu poate facilita transmiterea informațiilor imprecise sau greșite.

„Din păcate sunt foarte mulți oameni lipsiți de educație care, în ciuda faptului că nu au cunoștințe în domeniu, se pronunță, au acces către public și promovează teorii fără bază reală. Nu doar în România. Și asta duce la creșterea numărului celor care nu au încredere în vaccin sau sunt predispuși spre teorii conspiraționiste”, a susținut Răzvan Popescu-Mirceni.

Astfel, biologul încearcă să ofere o claritate în privința imunizării și a teoriilor conspiraționiste. Vaccinul este real, eficient și poate reprezenta singura noastră șansă de recăpătare a normalității. Teoriile sunt nefondate, iar dezinformarea poate avea efecte negative asupra evoluției pandemiei.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel