Sari la conținut

Top cinci alimente care stimulează metabolismul și te slăbesc

Atunci când vrem să slăbim, un metabolism bun este esenţial pentru reuşita demersului de ardere a caloriilor.

Însă pentru a creşte şansele de reuşită, e foarte important pe ce alimente vă bazaţi.

Efectul termogenetic este atribuit de specialişti tuturor alimentelor şi constă în consumul de calorii care are loc în timp ce mâncăm.

„Noi avem nevoie de calorii nu doar pentru exerciţiile fizice, ci şi pentru a mesteca şi a digera alimentele”, precizează nutriționistul Corina Zugravu.

De cele mai multe ori, acest consum caloric nu este semnificativ, însă există alimente al căror efect termogenetic este mai ridicat.

Pe primul loc se află alimentele bogate în proteine, urmate de carbohidraţi şi glucide. Cel mai redus consum energetic are loc în digestia lipidelor (grăsimilor).

1. Carnea slabă

Proteinele au cel mai mare efect termogenetic, iar cel mai mare conţinut de proteine îl are carnea slabă. „Pieptul de pui, de pildă, arde cele mai multe calorii”, spune expertul în alimentaţie.

Potrivit publicaţiei americane Huffington Post, ardem aproximativ 30% din caloriile conţinute de mâncare în timpul digestiei. Ardem şi mai multe calorii dacă consumăm aceste alimente dimineaţa.

„Acest lucru se întâmplă datorită unor hormoni, care potrivit orarului nostru hormonal sunt secretaţi în prima parte a zilei”, explică Corina Zugravu.

2. Produsele lactate cu puţine grăsimi

Bogate în calciu şi vitamina D, lactatele ajută la menţinerea şi construirea masei musculare, esenţială pentru menţinerea unui metabolism puternic. În plus „lactatele slabe, precum brânza de vaci, recomandată în curele de slăbire, conţin multe proteine, care dau efectul termogenetic”, mai spune medicul român.

3. Ceaiul verde

Potrivit revistei de specialitate American Journal of Clinical Nutrition, persoanele care beau patru căni de ceai verde pe zi, slăbesc în jur de 3 kg în două luni.

Efectul este datorat unei substanţe antioxidante numite EGCG, conţinute de ceaiul verde, care accelerează temporar metabolismul după ce a fost consumat.

Pentru un plus de efect, beţi ceaiul la temperaturi extreme. „Băuturile foarte reci sau foarte calde au şi ele un efect termogenetic ridicat”, subliniază Corina Zugravu.

4. Ardeiul iute

Capsacina, substanţa care dă gustul picant al ardeiului iute, încălzeşte corpul, ceea ce contribuie la topirea caloriilor în plus, spun specialiştii. O puteţi lua din ardeiul iute crud, uscat, pisat sau gătit odată cu mâncarea.

5. Cerealele integrale

Potrivit Huffington Post, organismul nostru arde de două ori mai multe calorii prin descompunerea alimentelor integrale (decât a celor procesate), în special a celor bogate în fibre, precum ovăzul şi orezul brun.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel