Sari la conținut

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii. Ce trebuie neapărat să faci în acestă zi de sărbătoare

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii. Ce trebuie neapărat să faci în acestă zi de sărbătoare.

Crestinii ortodocși sărbătoresc în vinerea din Săptămâna Luminata praznicul Izvorul Tămăduirii. Este o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului și nu are dată fixe. În vinerea din Săptămâna Luminată, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică.

Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.

Se spune că un om orb și-a recăpătat vederea după ce s-a spălat pe față cu apa din izvor. El a ajuns la acest izvor călăuzit de cel care avea să fie împărat al Bizanțului, Leon I, căruia îi ceruse apă. Maica Domnului l-a îndemnat pe acesta să îndrume omul orb către izvorul care l-a vindecat. După ce a ajuns împărat, Leon I a construit la locul respectiv o biserică din zid.

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii

  • Cu ocazia acestei sărbători importante, creștinii merg la biserică unde la slujbă are loc sfințirea apei, cunoscută și drept Aghiasma Mică.
  • Aghiasma Mică poate fi băută pe tot parcursul anului, ori de câte ori e nevoie, în special în caz de boală, pentru a aduce liniște și bunăstare. Spre deosebire de Aghiasma Mare, care poate fi băută doar în următoarele 8 zile de la Bobotează, această apă sfințită poate fi folosită oricând de credincioși.
  • În multe zone ale țării se păstrează tradiția legământului juvenil. Tinerii și adolescenții făceau acest jurământ în case, grădini sau chiar în jurul unui copac înflorit, simbolul primăverii.
  • Din acest ritual, pe lângă jurământul care se rostea cu voce tare, mai făceau parte și colacul împletit, însoțit de o lumânare aprinsă și o strachină din lut. Apoi tinerii fac o masă mare cu bucate tradiționale și ies la joc.
  • După acest legământ juvenil, în fiecare an, cei care au făcut jurământul în anii precedenți se întâlneau cu cei pe care acum îi considerau rudele lor și petreceau împreună. Legământul solemn pe care și l-au făcut îi determină să se comporte ca rude de sânge, fiind mai mult decât simplii prieteni.
  • De asemenea, stând la masă ei se sfătuiesc și discută problemele importante pe care le-au întâmpinat peste an.
  • O altă legendă din bătrâni specifică faptul că cei credincioși trebuie să se spele cu roua adunată de pe frunze și să bea agheasmă. Astfel, ei vor fi vindecați de suferințele lor și vor fi feriți de alte boli.
  • De asemenea, în trecut, cu ocazia acestei sfinte sărbători, se curățau fântânile și se sfințeau. Bătrânii spuneau că apele sfințite în ziua de Izvorul Tămăduirii nu aveau să mai sece niciodată.
Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel