Sari la conținut

Tragedia de la Neamț vine cu un atac dur la adresa lui Iohannis: ”’Ar fi trebuit să decreteze doliu naţional. Se cațără pe cadavre pentru a câștiga politic!”

Pre

Tragedia de la Neamț escaladează în declarații politice între politicienii care încearcă să găsească vinovatul moral al acestui eveniment nefericit.

Cu această ocazie, Titus Corlețean vine cu un atac dur la adresa Președintelui României care a declarat în nenumărate rânduri că  PSD este vinovatul moral al tragediei de la Neamț. În replică, senatorul PSD a declarat: „La Colectiv, din respect şi decenţă, din respect penru drama familiilor şi ce s-a întâmplat, eu am comentat foarte puţin, dar am avut atunci senzaţia că această persoană pe care aţi prezentat-o mai devreme la televizor cu mască, se caţără pe cadavre pentru a câştiga politic. Astăzi, mi-a confirmat că exact acest lucru face (…) Ministrul şi Guvernul au blocat, pentru că era un proiect, cică pesedist. Nu avea nicio treabă cu pesedismul, avea treabă cu oamenii. A refuzat să aloce detaşarea de medici acolo. Acest spital care a fost supraîncărcat la Piatra Neamţ, cu instalaţia de oxigen care a mers zi şi noapte. Ea nu a fost proiectată la începutul anilor ’70 când a apărut spitalul pentru a funcţiona zi şi noapte. Aceşti oameni ar fi putut fi deplasaţi la Leţcani unde, atenţie, numărul de paturi este undeva la 256, din care ATI sunt vreo 103 şi spitalul gol în această perioadă.”

Tragedia de la Neamț

Titus Corlețean și-a continuat declarația: „Domnul Iohannis astăzi a minţit încă o dată şi a manipulat. Este direct şi personal responsabil pentru această tragedie, împreună cu Guvernul PNL, pentru că au blocat deliberat posibilitatea de a salva vieţi. Acest personaj este preşedintele României de şase ani. De şase ani are puterea şi are pârghiile de putere, are Serviciile de Informaţii, are şefii de Parchete care îl ascultă foarte bine. În şase ani ne-a spus de România educată, de România lucrului bine făcut, ne-a tot povestit de modul care trebuie să reformeze sistemul de sănătate de la bază. N-a făcut nimic. Lucrul pervers pe care l-a făcut în seara asta şi nu e prima dată când foloseşte această modalitate e următoarea. Spune că nu intenţionează să intre în anchetă, anchetatorii să îşi facă treaba, dar după aia a început să spună cine e vinovatul moral, cine este vinovatul, pesedişti, autorităţi locale. Scuzaţi-mă, când indici autorităţile locale ca fiind vinovate, ai dat instrucţiuni procurorilor ce să facă. Este exact aceeaşi tipologie ca în cazul Astrid Fodor la Sibiu, când doamna primar de acolo a fost declarată invalidată ca primar, pentru că ANI i-a spus că este incompatibilă, şi atunci au însecenat un dialog între primari şi domnul Iohannis a spus, am încredere că justiţia va face ce trebuie”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel