Sari la conținut

Tratament revoluționar Covid. În 24 de ore, pacienții ar putea scăpa de infecție

responsabilitate

Din cuprinsul articolului

Tratament Covid. Un nou medicament antiviral ar putea bloca noul coronavirus în doar 24 de ore. Medicamentul se numește Monulparivir și poate fi administrat pe cale orală. 

Potrivit unui studiu, realizat la Institutul de ştiinţe bio-medicale al Universităţii americane din Georgia, este pentru prima dată când un tratament oral reușește să oprească transmiterea noului coronavirus.

„Sunt primele teste eficiente cu un medicament administrabil oral care blochează rapid transmiterea lui SARS-CoV-2, așa că s-ar putea să fie revoluționar”, afirmă cercetătorii în articolul publicat de revista Nature Microbiology.

Tratament Covid revoluționar

Deocamdată, medicamentul a fost testat doar pe animale, pe dihori de laborator mai exact, așa că nu se știe încă dacă are aceeași eficiență ți în cazul oamenilor.

„Credem că dihorii sunt un model reprezentativ de transmitere, deoarece ei răspândesc cu ușurință SARS-CoV-2, dar cei mai mulți nu fac o boală gravă, ceea ce este similar cu transmiterea coronavirusului la adulții tineri”, a explicat unul dintre autorii studiului.

Dacă datele observate la dihori se vor confirma la oameni, pacienții cu Covid-19 tratați cu medicamentul ar putea deveni non-infecțioși după 24 de ore de la începerea tratamentului.
Medicamentul antiviral Monulparivir, dezvoltat la Emory University din Atlanta de compania de inovare Drug Innovation Ventures at Emory (DRIVE), a fost inițial proiectat să trateze gripa și să împiedice virusul să se înmulțească, creând erori în faza multiplicării ARN.
Monulparivir este în prezent în faza avansată a testelor clinice II / III, pentru tratamentul Covid-19.

Dacă își dovedește eficiența, ar putea fi administrat la începutul bolii pentru a opri evoluția către o boală severă, pentru a scurta faza infecțioasă și pentru a opri rapid răspândirea virusului.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel