Această modalitate de tratare a depresiei după naștere- placentofagia, cum a fost denumită de medici – a apărut în urmă cu câţiva ani în SUA şi în scurt timp a câştigat din ce în ce mai multe adepte în rândul lăuzelor. Multe femei și chiar vedete apelează la acest tratament considerat revoluționar.
Actrița le-a recomandat tuturor femeilor care nasc să profite de efectul benefic, revitalizant al placentei.
„Am ezitat foarte mult la început, dar suntem singurele mamifere care nu își mănâncă propria placentă. Nu este ceva vrăjitoresc! Le recomand tuturor mămicilor să facă acest lucru”, a spus January Jones, care a născut în luna septembrie a anului trecut.
După modelul actriței, foarte multe femei au apelat la această metodă și au fost extrem de muțumite de rezultate. Toate au declarat că nu s-au confruntat cu depresia și au fost foarte energice.
Jennifer Meyer, o americancă, în vârstă de 28 de ani și-a deschis chiar o afacere în acest “domeniu”: gătește placentele proaspetelor mămici care vor să le mănânce.
“Sunt ca pastilele. Provin din corpul tău, pentru corpul tău. De ce să nu încerci să le mănânci?”, a declarat Meyer, care crede că placenta ajută la atenuarea depresiei postnatale, la sporirea producției de lapte matern, la tonifierea uterină și la recâștigarea unor nutrienți pierduți în perioada sarcinii.
,,La nașterea celui de-al doilea copil am luat o bucată din placentă și am ținut-o un timp în gură după care am înghițit-o. Apoi soțul mi-a făcut un suc din placentă din care am băut și eu și fiica mea mai mare, iar efectele au fost uimitoare. Am tăiat apoi restul placentei în bucățele mici pe care le-am congelat,” povestește Lynnea.
Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…
Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…
În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…
Horoscop rune 29 aprilie - 5 mai 2024. Mihai Voropchievici oferă cele mai așteptate previziuni…
Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…
Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…