Sari la conținut

Tratament nou anti-Covid-19 la Timișoara, anunțat de dr. Virgil Musta. E în sprijinul pacienților, să nu mai ajungă la Terapie Intensivă

Dr. Virgil Musta de la spitalul Victor Babeș din Timișoara a dezvăluit în exclusivitate pentru Mediafax protocolul nou care se aplică la Timișoara în lupta cu temuta boala Covid-19.

Dr. Virgil Musta a coordonat excelent criza sanitară din acest oraș și acum protocolul schimbat vine în sprijinul pacienților, pentru a evita secția de Terapie Intensivă.

Dr. Virgil Musta a explicat Mediafax că pacienții asimptomatici nu sunt tratați cu antivirale specifice, ci doar cu Paracetamol și izolați pentru a evita diseminarea bolii.

Tot cunoscutul medic a spus că a luat deja legătura cu cardiologii pentru a stabili cel mai eficient anticoagulant în tratamentul bolnavilor infectați cu noul coronavirus.

Importantă este tratarea rapidă, pentru a se evita agravarea bolii. De aceea depistarea este esențială.

Protocolul stabilit la Timișoara este de tratament antiviral, la care au asociat tratamentul patogenic de profilaxie a complicațiilor tromboembolice și inflamatorii. Toate se aplică specific în funcție de faza și forma clinică de boală.

Potrivit dr. Virgil Musta, anticoagulantul este folosit în patologia cardiovasculară, iar antiinflamatoriile sunt medicamente non steroide, ca aspirina și nurofenul.

Noul protocol de la Timișoara are la bază noutățile descoperite la nivel internațional de cercetători și modelele care au dat rezultate la clinicile de renume din străinătate. Potrivit ultimelor date, este nevoie de introducerea anticoagulantelor, întrucât medicii de pe întregul mapamond au raportat prezența trombozelor majore, a cheagurilor de sânge în zone diverse ale pacienților cu COVID-19.

Potrivit medicilor din reputatul spital „Mount Sinai” din New York, noul coronavirus afectează, de fapt, sângele, iar insuficiența respiratorie este doar un simptom al acestui proces de tromboză declanșat de SARS-CoV-2.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel