Sari la conținut

Tratament revoluţionar pentru migrenă. Mod simplu de administrare, dar nu în exces!

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Sprayul nazal cu ketamină ar putea fi eficient în tratarea migrenelor cronice, potrivit unui nou studiu. Oamenii de ştiinţă avertizează însă împotriva utilizării în exces a acestui tratament.

Obiectivul principal al unei noi cercetări a fost acela de a determina dacă ketamina ar putea fi utilizată pentru migrenele cronice rezistente la tratament.

„Acest studiu sugerează că ketamina intranazală poate oferi un efect de calmare a durerii cu efecte secundare limitate pentru migrena cronică refractară”, arată autorii studiului publicat marți, în revista Regional Anesthesia & Pain Medicine.

Studiu cu rezultate promiţătoare

Oamenii de ştiinţă au menționat și câteva dintre limitările studiului și anume faptul că acesta a inclus în principal femei tinere albe şi că majoritatea participanţilor au folosit spray-ul împreună cu alte medicamente, ceea ce a făcut dificilă stabilirea beneficiilor spray-ului în sine.

Cercetătorii au evaluat rezultatele şi experienţele persoanelor cărora li s-a administrat spray nazal cu ketamină pentru migrenă cronică refractară – o durere de cap persistentă sau una care nu răspunde la tratamente – în perioada ianuarie-februarie 2020 la Centrul Jefferson pentru dureri de cap, informează Agerpres.

Pe parcursul celor două luni, 242 de persoane au primit un spray nazal cu ketamină, dintre care 169 au fost de acord să fie chestionate.

80% dintre participanți au fost femei cu vârsta medie de 44 de ani. Peste 67% au raportat dureri de cap zilnice şi aproape 85% au încercat mai mult de trei tipuri de medicamente preventive.

Cele mai frecvente motive de a accepta să utilizeze un spray nazal cu ketamină au inclus „răspunsuri parţiale la analgezice (100, sau 59%) şi medicamente preventive (52, sau 31%), beneficiul anterior al ketaminei intravenoase (38, sau 22,5%) şi eşecul lidocainei intravenoase (22, sau 13%)”, se menţionează în studiu.

În general, pacienţii au spus că au folosit spray-ul nazal de şase ori timp de 10 zile pe lună în medie, potrivit studiului citat de 360medical.ro. Aproape jumătate (49%) au spus ca spray-ul a fost „foarte eficient”, în timp ce 39,5% l-au considerat „oarecum eficient”. Mai mult de o treime (35,5%) au spus că după administrare calitatea vieţii lor a fost „mult mai bună”.

Aproape 75% dintre participanţi la studiu au raportat cel puţin un efect secundar, oboseala şi vederea dublă sau înceţoşată fiind cele mai frecvente. „Dependenţa este un potenţial dezavantaj”, au spus cercetătorii, subliniind că studiul lor a arătat faptul că 23 de persoane au folosit spray-ul zilnic şi 37 l-au folosit mai mult de 15 zile pe lună.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel