Sari la conținut

Trei secrete care te ajută să te cunoști și să te accepți așa cum ești. „Cu pași mici poți avea rezultate noi și îmbucurătoare”

Trei secrete care te ajută să te cunoști și să te accepți așa cum ești. „Cu pași mici poți avea rezultate noi și îmbucurătoare”.

Cunoscuta nutriționistă Cori Grămescu vine cu sfaturi extrem de utile pentru toți cei care ar vrea să schimbe anumite obiceiuri pe care nu le consideră tocmai bune, dar care nu reușesc.

„În fiecare zi căutăm cu toții noi modalități prin care să îmbunătățim calitatea vieții pe care o avem. În realitate, așa numitele ”secrete” sunt obiceiuri bune. Pe care, dacă le-am cunoaște mai devreme, am putea să ne bucurăm de ele pentru o mai lungă perioadă”, a subliniat nutriționistul.

Cori Grămescu a explicat că pentru a schimba obiceiuri vechi cu unele noi e nevoie de timp, de hotărâre și de multă voință.

„Problema” cu obiceiurile bune nu constă în a-i convinge pe oameni să le aplice, ci în a-i determina să înlocuiască practici vechi cu unele noi.

Ar putea părea la mintea cocoșului să vrei să înlocuiești elemente vechi, lipsite de utilitate cu unele noi, care pot aduce plus valoare. Dar, de fapt, aceste schimbări se întâmplă cu greu.

Ce-ai cultivat cu simț de răspundere în ani de zile nu poate fi lăsat deoparte peste noapte. Însă cu pași mici poți avea rezultate noi și îmbucurătoare”, a explicat Cori Grămescu.

Trei secrete care te ajută să te cunoști și să te accepți așa cum ești

Cumpără-ți haine pe măsura ta

„Văd des oameni care poartă haine care fie le sunt prea mari, fie prea mici. Oricum ai da-o, oamenii tind adesea să se vadă altfel decât sunt. Fie estimează greșit apariția lor fizică și se văd mai mari.

Fie cumpără haine mai mici în speranța că asta îi va motiva să slăbească. În realitate, să nu te vezi așa cum ești nu face decât să spună că nu te accepți și că mereu încerci să devii altcineva”, a precizat nutriționistul.

Scrie

„Ține un jurnal privat sau online, pe blog. Oricum ar fi, notează-ți gândurile pe care le ai. Ele te ajută să ții pasul cu ceea ce se întâmplă în mintea și-n inima ta. Mai mult, dacă ai gânduri, planuri, idei de care nu vrei să uiți, să le scrii te ajută să rămâi racordat la ele, să le faci să devină mai reale, să începi să le pui în aplicare.

Scrisul are și efect terapeutic, ne liniștește, ne centrează înapoi în propria ființă, ne aduce aminte cine suntem și ce vrem”, a punctat Cori Grămescu.

Mai lasă deoparte aparatele electronice

„Laptop, tabletă sau telefon mobil, vine un moment în care trebuie să le lași din mână și să-ți mai faci de lucru și-n viața reală. E greu să ne despărțim de gadget-urile preferate, dar e nevoie să depunem un efort în sensul ăsta.

Seara, înainte de culcare, lasă telefonul în altă cameră. Și dimineața nu te repezi să dai drumul la net doar ca să vezi ce s-a mai întâmplat pe rețelele online. Încearcă să petreci timp cu cei dragi, să vă faceți de lucru împreună, să ieșiți la o plimbare, să vă reconectați. Asta e viața adevărată!”, a mai spus celebrul nutriționist.

 

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel