Sari la conținut

Tudor Chirilă atac dur la adresa lui Klaus Iohannis: „Întâiul profesor al țării a scos România educată la o terasă și-un mic”

Măsurile de relaxare, care au intrat în vigoare începând cu 15 mai, au divizat România în două tabere. Dacă unii români s-au bucurat pur și simplu de faptul că nu vor mai fi nevoiți să poarte masca de protecție și să se respecte restricțiile de circulație pe timp de noapte, alții au adus o serie de întrebări privind viitorul României care nu a fost deloc inclus în discursul guvernanților: educația și începtul școlilor.

Tudor Chirilă, renumit pentru pozițiile sale controversate, a postat pe rețelele sociale un mesaj extrem de dur ce a circulat zilele acestea în online:

„Întâiul profesor al țării, președintele Klaus Iohannis a scos, însă, România educată la o terasă și-un mic. Singura șansă pentru ca profesorii să-și poată vedea față-n față toți elevii este să-i aducă la restaurant. Școlile rămân la fel de închise pentru “neesențiali”, adică pentru copiii de clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile aflate în scenariu galben.”

Mesajul este preluat dintr-un material mai amplu publicat de către edupedu.ro

„Cum a introdus președintele Klaus Iohannis tema educației, în cele 13 minute în care a anunțat cele mai mari relaxări din ultimul an? Ghinion, în ultimul minut, cu următoarea formulă: „În final, o remarcă legată de școli”. O remarcă, o simplă observație pentru cei 3 milioane de elevi, 200.000 de profesori și viitorul acestei țări.

  • În final, o remarcă legată de școli. Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Deci, avem în continuare scenariul verde, galben, roșu. Aceste lucruri se aplică ca și până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și, în acest fel, majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci, în privinţa școlilor, se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt, evident, valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și este foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați.”

Educația a fost pe ultimul loc nu doar ca ierarhie între temele alese de președinte, dar și prin importanța anunțului: marea noutate pentru copii, profesori și părinți a fost că pentru ei nu se schimbă nimic. Vom reveni, după poftă, la terase, restaurante, nunți, botezuri, evenimente, fără nicio limită pentru cei vaccinați.”

Evenimentele în aer liber au mai multe restricții decât anul trecut

Tot pe contul său de socializare, Tudor Chirilă spune că sectorul cultural, industria de spectacole, artistii independenti nu există pentru actualul guvern. „De fapt, evenimentele in aer liber au mai multe restrictii decat anul trecut ca sa nu mai vorbim de faptul ca se pastreaza ideea la fel de absurda ca e mai sigur la interior decat la exterior”, a mai precizat artistul.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel