Sari la conținut

Un bărbat din Caraș-Severin a fost obligat să îi achite daune morale amantei pentru că a pârât-o soțului

Inselare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un bărbat din Caraș-Severin a fost obligat să îi achite daune morale amantei. O femeie din Caraș-Severin a intentat un proces împotriva unui bărbat care a făcut publică o relație extraconjugală pe care o aveau, solicitând despăgubiri morale în valoare de 15.000 de lei.

În urma procesului, Judecătoria a respins cererea femeii, însă Tribunalul a admis parțial solicitarea, acordându-i acesteia despăgubiri morale în sumă de 5.000 de lei. Sentința nu este definitivă.

Bărbat, obligat să achite daune morale amantei

Femeia a susținut în fața Judecătoriei Caransebeș că în decembrie 2022, bărbatul în cauză a venit la domiciliul ei, unde aceasta se afla împreună cu soțul și fiica sa, și i-a adresat injurii și acuze de infidelitate, creându-i o situație stânjenitoare atât în fața familiei, cât și în comunitate.

Aceasta a mai precizat că bărbatul i-a trimis o înregistrare conținând informații false și a răspândit zvonuri nefondate despre ea în localitate, afectându-i reputația.

„Din probele administrate în cauză, respectiv din declarația martorului rezultă că reclamanta și pârâtul au avut o relație în perioada în care reclamanta era căsătorită. Martorul a mai arătat că a văzut personal că părțile își trimiteau mesaje de iubire și a asistat la o discuție telefonică dintre reclamantă și pârât. Aceste susțineri ale martorului se coroborează și cu conversația dintre reclamantă și pârât depusă la dosar de către pârât și necontestată de către reclamantă din care rezultă că aceasta îi spune pârâtului să nu-i mai scrie pentru că a venit soțul ei acasă”, se arată în sentința Judecătoriei Caransebeș, prin care cererea a fost respinsă.

Pe de altă parte, bărbatul dat în judecată a respins acuzațiile, afirmând că a recunoscut în fața soțului femeii relația extraconjugală într-un moment de tensiune și că aceasta încearcă să obțină beneficii financiare din propria culpă.

Judecătoria Caransebeș a respins cererea femeii, având în vedere că un martor a confirmat existența relației extraconjugale și că injuriile au fost adresate soțului acesteia, nu direct ei.

Însă, Tribunalul Caraș-Severin a admis parțial apelul, acordând femeii despăgubiri morale în valoare de 5.000 de lei. Tribunalul a considerat că dezvăluirea publică a relației extraconjugale de către bărbat i-a adus femeii prejudicii de imagine și o stare de frustrare, afectându-i relațiile personale și reputația în comunitate. Sentința poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel