Sari la conținut

Un campion olimpic a decedat în urma infecției. A fost internat luni întregi, în stare gravă

doliu
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Doliu

Doliu în lumea sportului! Un campion olimpic la gimnastică și-a pierdut viața în urma infecției, după ce a suferit luni de zile în spital.

Campionul olimpic la gimnastică, Szilveszter Csollany, în vârstă de 51 de ani, a decedat luni, 24 ianuarie 2022 după ce s-a luptat cu infecția COVID luni întregi.

Un campion mondial a murit în urma COVID

„Cu profundă tristeţe anunţăm moartea lui Szilveszter Csollany”, au anunţat într-o declaraţie comună federaţia naţională de gimnastică şi Comitetul Olimpic, salutând un sportiv „de excepţie”, notează news.ro.

Szilveszter Csollany s-a îmbolnăvit de coronavirus în noiembrie e şi a fost internat într-o clinică din Budapesta în stare gravă, având nevoie de asistenţă respiratorie. Pe data de 24 ianuarie 2022, acesta și-a pierdut viața.

Acesta a fost campion european în 1998, a câştigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta în 1996, înainte de a câştiga aurul la Sydney în 2000, de fiecare dată la inele. S-a retras în 2003, iar apoi a devenit antrenor şi a lucrat pentru un mic club din Austria.

Campionul, împotriva vaccinurilor anti-COVID

Szilveszter Csollany a distribuit mai multe postări antivaccin pe pagina sa de Facebook. Inițial nu a vrut să se vaccineze împotriva COVID-19, dar a trebuit să se vaccineze cu doza unică Janssen „din cauza muncii sale cu copiii”, a anunţat tabloidul Blikk la începutul lunii ianuarie. A fost, însă, cu puţin timp înainte să se îmbolnăvească şi nu a reuşit să dezvolte un nivel suficient de anticorpi, potrivit aceleiaşi surse.

„Adio, campionule”, a scris premierul Viktor Orban, într-un mesaj însoţit de o fotografie alb-negru, în timp ce Zoltan Magyar, dublu campion olimpic la gimnastică, a deplâns „o pierdere uriaşă, la o vârstă atât de tânără”.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel