Sari la conținut

Un fenomen METEO periculos loveşte România. Risc mare de îmbolnăvire!

ANM, alertă meteo
sursa foto: a1.ro

Meteorologii au lansat un avertisment cu privire la evoluţia vremii în ţara noastră în perioada imediat următoare, iar medicii recomandă evitarea zonelor de risc.

Potrivit ANM, România va fi acoperită de un val de praf din Asia Centrală în următoarele două zile. Este posibil să fie depuneri în urma averselor.

Valul de praf vine din Turkmenistan

Valul de praf va fi transportat din deșertul Karakum – Turkmenistan, peste Marea Caspică până în Ucraina, Republica Moldova și România.

Potrivit meteorologilor, fenomenul va fi înregistrat în zilele de miercuri și joi. De asemenea, este posibil să fie depuneri în urma averselor din est, nord-est. Specialiștii subliniază că acest fenomen meteorologic implică transportul particulelor de praf. Aceste particule au un impact major asupra sănătății.

Un fenomen similar a fost anunțat și în perioada 21-22 mai. La momentul respectiv, o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană a avansat dinspre nordul Africii către sud-estul Europei, influențând și teritoriul românesc.

praf saharian
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

De asemenea, specialiștii de la ANM spuneau că valul de praf a fost mai intens decât celelalte. Fenomenul prezenta un pericol ridicat pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente.

Risc mare de îmbolnăvire pentru unele persoane

Cantitatea de praf saharian în aerul românesc nu prezintă o amenințare pentru persoanele sănătoase, potrivit sursei citate de capital.ro. Totuși, cei cu astm sau alte probleme pulmonare trebuie să fie foarte atenți, deoarece astfel de fenomene pot afecta sănătatea.

Mai multe recomandări au venit și din partea medicilor. Aceștia au spus că oamenii ar trebui să evite expunerea prelungită la aerul în aer liber și să utilizeze măști de protecție atunci când sunt nevoiți să iasă din casă.

Potrivit specialiştilor, nisipul fin din componența norului de praf saharian conține magneziu, fier, calciu și granule de fosfor, chiar și mercur.

Medicii au avertizat că norul de praf saharian poate afecta atât persoanele cu probleme respiratorii, cât şi pe cele sănătoase.

Odată inhalate particulele de praf, acestea ajung pe căile respiratorii unde sunt detectate de celulele epiteliale și activează macrofagele, o subcategorie a globulelor din sânge cu rol în cadrul sistemului imunitar, și celulele imune.

Cât de periculos este praful saharian?

Particulele de praf eliberează citokine și alte molecule inflamatorii care au efecte asupra plămânului în diferite boli respiratorii.

De asemenea, aparatul cardiovascular poate fi și el afectat. Studiile toxicologice au demonstrat totodată că particulele de praf și nisip pot provoca leziuni pulmonare inflamatorii.

Persoanele care au diferite boli pulmonare, precum cele cu astm, pot avea parte de o exacerbare a simptomelor.

„În cazul persoanelor care nu au afecțiuni pulmonare, valul de praf saharian poate duce la dezvoltarea unor rinite alergice sezoniere cu iritații la nivelul gâtului, a nasului și chiar lăcrimare.

În zilele în care se anunță prezența unui nor de praf saharian, recomandăm evitarea deplasărilor, mai ales a persoanelor care au afecțiuni pulmonare grave și purtarea unei măști de protecție”, spunea medicul Ionela Iovan, potrivit mediafax.ro.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel