Categories: Expertul zilei

Un oncolog român avertizează: Acest aliment e otravă, ar trebui să dispară din farfuria oricăruia dintre noi

Din cuprinsul articolului

Alimente cancerigene. Chiar dacă nu există un singur factor care declanșează cancerul, în afară de fumat care produce 90% din cancerele pulmonare, există anumite alimente care pot crește riscul devoltării acestei boli. Mai ales, dacă sunt consumate în exces. 

Dintre alimentele care pot crește riscul de cancer, dr. Cătălin Costovici, medic primar oncolog, a atras atenția în legătură cu carnea procesată, în cadrul unui interviu pentru evz.ro.

”Carnea procesată trebuie să dispară din alimentația oricăruia dintre noi: salamurile, cârnaţii, crenvurștii, parizerul, mezelurile cu carnea mărunţită. Este cea mai nenorocită, e otravă, pentru că procesarea în sine înseamnă și niște stabilizatori, coloranți, celebrele Euri. Iar efectul lor e cumulativ în timp şi, în zeci de ani, aceste efecte, sunt otravă pe pâine, sau fără pâine. Și pâinea are stabilizatori, emulgatori și o grămadă de lucruri,” a avertizat dr. Cătălin Costovici.

”Cauza reală încă nu o știm”

Medicul a menționat însă că nu e de dorit să se renunțe la carne de tot. Ci doar la cea procesată. Carnea este extrem de importantă, mai ales la pacienul care e supus tratamentelor intensive oncologice. ”Carnea aduce în primul rând proteină, iar proteina animală este proteină de înaltă calitate. Avem nevoie de consum și de carne pentru ca pacientul săși refacă capitalul hematologic necesar pentru a putea face față seriior următoare de tratament,” a mai precizat medicul oncolog.

Factorii de risc în apariția cancerulu țin inclusiv de aerul respirat, de alimentația defectuoasă pe care o găsim din abundență prin supermarketuri. Tot ceea ce înseamnă produs agricol este tratat și paratratat.

”Cauza reală a cancerului însă nu o știm. Tot ceea ce povestim noi apropo de radiații, stres, alimentație etc. ăștia sunt factori de risc. Dar de ce apare un cancer, nu știm. Și atunci hazardul joacă un rol în toată povestea asta. E ca un fel de ruletă rusească în care toți participăm. Chiar toți. Oricare dintre noi putem să dezvoltăm un cancer mai devreme sau mai târziu. Cum ne-o fi norocul. Majoritatea cancerelor sunt întâmplătoare, adică sunt urmarea hazardului,” a adăgat dr. Costovici.

 

 

Recent Posts

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

5 minute ago

Ai exagerat cu mâncarea de Paște? Aplică rapid aceste sfaturi

Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…

35 de minute ago

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

o oră ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

2 ore ago

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

2 ore ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic