Sari la conținut

Undă verde pentru versiunea actualizată a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Novavax

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a anunţat că a autorizat versiunea actualizată a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania Novavax pentru utilizare în regim de urgenţă la persoane cu vârste de peste 12 ani.

Compania Novavax, cu sediul general în statul american Maryland şi al cărei vaccin anti-COVID-19 reprezintă singurul ei produs comercializat pe piaţă, a adoptat măsuri de reducere a costurilor şi mizează pe vânzările comerciale ale vaccinului ei actualizat pentru a se menţine pe linia de plutire. În caz contrar, compania americană a precizat că ar putea să nu mai rămână solvabilă.

Directorul Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDA) a autorizat luna trecută utilizarea pe scară largă a vaccinurilor actualizate anti-COVID-19 produse de „rivalii” companiei Novavax, alianţa Pfizer-BioNtech şi Moderna. Acele seruri cu ARN mesager au primit recomandarea de a fi utilizate pentru persoanele cu vârste de peste şase luni în cadrul campaniei de vaccinare a populaţiei americane din toamna acestui an, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Compania Novavax, al cărei vaccin bazat pe proteine recombinate foloseşte o tehnologie utilizată de mai multe decenii în combaterea bolilor, a ratat intervalul extrem de profitabil din timpul pandemiei de care au beneficiat rivalii săi ce au produs vaccinuri cu ARN mesager, din cauza unor probleme de producţie care au întârziat depunerea cererii de autorizare în perioada în care COVID-19 făcea ravagii în rândul populaţiei.

campanie de vaccinare antigripala
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Vaccinul original creat de Novavax împotriva COVID-19 a fost autorizat în Statele Unite abia în iulie 2022, la mult timp după ce serurile Pfizer şi Moderna erau deja utilizate. Mai puţin de 90.000 de doze cu vaccinul Novavax au fost administrate până la începutul lunii mai 2023, potrivit datelor guvernamentale din Statele Unite.

Potrivit CEO-ului Novavax, John Jacobs, compania aştepta autorizarea de la FDA pentru a livra primele tranşe cu vaccinul său actualizat, iar acest fapt se va produce în zilele următoare. El a mai spus că serul actualizat Novavax ar trebui să devină disponibil în „vasta majoritate a unităţilor de retail din Statele Unite”, precum şi în stocurile furnizorilor de servicii medicale prin intermediul programelor guvernamentale.

Guvernul american a declarat încheierea stării de „urgenţă de sănătate publică” cauzată de pandemia de COVID-19 în luna mai 2023, predând responsabilitatea de vaccinare către sectorul privat. Novavax a stabilit un preţ de 130 de dolari per doză pentru vaccinul său, în concordanţă cu preţul de 120 de dolari pentru vaccinul Pfizer-BioNTech şi de 129 de dolari pentru serul Moderna.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel