Sari la conținut

I-a urmat exemplul colegei Teo Trandafir și a SLĂBIT 20 de kilograme! Cum a reușit Bursucu să se subțieze într-un timp atât de scurt

Adrian Cristea, alias Bursucu, simpaticul prezentator și coregraf Kanal D, a reușit o performanță demnă de toată admirația. Complexat probabil de silueta adolescentină a lui Teo Trandafir, a promis că va slăbi și el.

Lucru greu de crezut, având în vedere că Bursucu este un mare pofticios. Adora cartofii  prăjiţi rumeni şi aburinzi, cu brânză rasă deasupra, dar a învățat să îi ocolească.

A început dieta de câteva luni și a reuşit să dea jos, până acum, 20 de kilograme.

Alarmat de numărul mare de kilograme acumulate în vara aceasta, nu a mai stat pe gânduri. Când a realizat că ajunsese la 120 de kilograme, a spus stop.

Mânca orice avea poftă, în orice combinaţii, fără niciun fel de restricţii. „Deşi ştiam că nu e bine ce fac, pofta era mai puternică decât voinţa. Asta până într-o zi când m-am uitat în oglindă şi nu mi-a plăcut ce am văzut. De asemenea, undeva în vară, pe o căldură insuportabilă, când trebuia să susţin un show, mi-am dat seama că încă după primele minute nu mai puteam, nu mai aveam rezistenţă. Atunci am zis că trebuie să fac ceva cu viaţa mea”, povesteşte simpaticul prezentator. Cea care l-a ajutat a fost iubita lui, Andreea, o sportivă prin excelenţă, foarte pasionată de alimentaţia sănătoasă, potrivit click.ro.

„Trebuie să recunosc că nu-i înţeleg pe cei care mănâncă salate cu plăcere. Eu poftesc la cartofi prăjiţi cu brânză rasă, la tot ce e nesănătos. Înainte mâncam junk food, chiar şi la ore târzii, consumam băuturi carbogazoase, multă pâine, paste… Acum am renunţat la toate acestea. Sport şi mâncare sănătoasă, acesta e noul «program»”, mai dezvăluie el, cu o urmă de resemnare în ochi. Colegii de serviciu povestesc că, dacă se mănâncă diverse bunătăţi în redacţie şi îi miroase, el pur şi simplu părăseşte încăperea. Se luptă din greu cu poftele şi reuşeşte.

În prezent, are un regim drastic. Dimineaţa mănâncă un iaurt cu fulgi de ovăz, iar la o oră distanţă o banană. La prânz poate mânca o bucăţică de carne cu salată, iar o altă legumă (un ardei verde) pe post de gustare, între mese. La cină are peşte (pe grătar, sau conservă în suc propriu) cu salată, sau un dovlecel/vânătă la grătar. Seara, dacă îi mai e foarme, se „delectează” cu nişte morcovi cruzi. „Eu nu mă pricep la gătit, însă aceste lucruri se fac foarte uşor, până şi de mine. Peştele la grătar e gata în câteva minute, salata de asemenea. Nu e nimic complicat, peştele e perfect pentru regim, dacă nu e gras, legumele se fac la grătar sau îmi prepar ceva cu verdeţuri. Ulei de măsline pun foarte puţin, spre deloc”, spune Bursucu.

Credit Foto: Bursucu Facebook

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel