Categories: Ştiri sănătate

Vaccinarea Covid: voluntară sau obligatorie? S-a hotărât deja

Din cuprinsul articolului

Vaccinarea Covid: voluntară sau obligatorie? Medicul care coordonează tot procesul privind vaccinarea Covid, în România ne spune, cu siguranță, că vaccinul va fi făcut doar celor care-și doresc, neexistând obligativitate. 

„Vaccinarea este voluntară şi nu este obligatorie, este un drept al fiecărei persoane şi nu este o obligaţie şi trebuie să înţelegem că în România se vor folosi doar vaccinuri care vor fi autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Apariţia unui vaccin care va fi aprobat de toate agenţiile de reglementare de la nivel mondial va reuşi să ne confere din nou un control asupra stării noastre de sănătate şi să putem reveni la normalitate, putem să ne reluăm activitatea şi viaţa socială, putem să reluăm activitatea economică şi în final să reintrăm în normalitate,” a declarat dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Vaccinarea Covid

Medicul a mai spus că strategia de vaccinare din România este perfect compatibilă cu toate recomandările de la nivelul Uniunii Europene, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European de Control al Bolilor.

„Fiecare ţară, plecând de la un cadru strategic general, şi-a dezvoltat propria strategie care să se plieze perfect peste condiţiile demografice şi epidemiologice şi, de asemenea, peste facilităţile de stocare şi de distribuţie, încât să se asigure toate condiţiile de păstrare a siguranţei şi eficacităţii acestor vaccinuri. Campania de vaccinare şi cea de comunicare, care este subsecventă activităţilor de vaccinare, sunt în deplin acord cu toate recomandările de la nivelul UE. Avem datoria să derulăm o activitate de comunicare şi informare transparentă şi onestă pentru ca toate persoanele să aibă suficiente informaţii atunci când vor opta pentru a se vaccina sau pentru a nu se vaccina”, a menţionat dr. Gheorghiţă.

Recent Posts

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

22 de minute ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

52 de minute ago

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Lidia Fecioru: Ne va purta noroc

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit…

o oră ago

„Am făcut un test ADN – fiul meu nu este copilul meu biologic, ar trebui să-i spun?”

Mărturisirea unui tânăr de 30 de ani despre rezultatele șocante ale unui test ADN a…

2 ore ago

O zodie primește ajutor DIVIN după Paște. Va avea mare noroc în tot ceea ce face

Cristina Demetrescu spune că un semn beneficiază de un ajutor neașteptat la scurt timp după…

2 ore ago

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic