Categories: Ştiri sănătate

Vaccinul antigripal are un efect secundar neobişnuit

Oamenii de ştiinţă afirmă că toate persoanele mai vârstnice de 50 de ani ar trebui vaccinate antigripal. Specialiştii au ajuns la această concluzie după ce un nou studiu a arătat că acest vaccin înjumătăţeşte riscul de a suferi de un atac cardiac.

Cercetarea publicată în jurnalul ştiinţific Heart arată că vaccinul protejează de atacuri de cord persoanele ce suferă de artere îngustate.

În Marea Britanie, persoanele ce suferă de afecţiuni cronice ale inimii sunt deja vaccinate anual antigripal, alături de persoanele mai vârstnice de 65 de ani. În urma acestui studiu, cercetătorii au lansat un apel la autorităţi pentru a extinde programul de vaccinare la toate persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, deoarece problemele cardiace sunt foarte răspândite.

Studiul realizat de cercetătorii australieni asupra unui grup de persoane în vârstă cu probleme cardiace a ajuns la concluzia că vaccinul antigripal poate înjumătăţi riscul de atac de cord. Cercetarea a fost realizată pe 559 de pacienţi cu vârste mai mari de 40 de ani, dintre care jumătate suferiseră un atac de cord.

Mai multe studii mai vechi sugerau că gripa poate încuraja îngroşarea sângelui sau poate genera o reacţie inflamatorie în arterele deja îngustate, ceea ce poate duce la un blocaj şi la un atac de cord. Cercetătorii de la Universitatea New South Wales intenţionau să investigheze această legătură.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat că gripa nu creşte riscul de atac de cord, însă vaccinul antigripal pare să aibă un efect protector, reducând riscul de atac de cord cu 45%.

„Chiar şi un efect minor al vaccinării antigripale în ceea ce priveşte prevenirea atacurilor de cord ar putea duce la beneficii uriaşe la nivelul întregii populaţii”, subliniază autorii studiului.

„Potenţialul efect asupra sănătăţii populaţiei pe care l-ar avea vaccinarea antigripală în rândul persoanelor din grupa de vârstă 50-64 de ani ce sunt supuse riscului de atac de cord, dar care nu sunt vaccinate, ar trebui studiat în continuare”, spun cercetătorii.

„Datele noastre ar trebui să fie luate în calcul în elaborarea politicilor de vaccinare, iar cardiologii ar trebui să fie conştienţi de oportunităţile ratate de a vaccina persoanele ce suferă de boală cardiacă ischemică împotriva gripei”, adaugă oamenii de ştiinţă.

Thembi Nkala, specialist în probleme cardiace în cadrul British Heart Foundation, afirmă că „gripa poate duce la probleme grave de sănătate, astfel că vaccinarea antigripală este esenţială dacă suferiţi sau riscaţi să suferiţi de probleme cardiace”. Nkala a mai spus că „din acest motiv, persoanele considerate că prezintă un grad mare de risc de probleme cardiace primesc acest vaccin”.

Problemele cardiace se numără printre principalele cauze ale deceselor în Europa, iar în Marea Britanie provoacă 1 din 5 decese în rândul bărbaţilor şi 1 din 10 decese în rândul femeilor.

Riscul de probleme cardiace creşte pe măsură ce îmbătrânim şi ca rezultat al unui stil de viaţă nesănătos, printre factorii de risc numărându-se fumatul, absenţa exerciţiilor fizice, o dietă precară şi alte boli, precum diabetul.

În Marea Britanie, previziunile publicate de guvern arată că în 2030 trei sferturi dintre adulţi ar putea suferi de probleme cardiace, diabet şi alte boli asociate din cauza epidemiei de obezitate.

 

Recent Posts

Pensie de peste 6000 de lei după 35 de ani de muncă pentru acești pensionari

Unii pensionari cu 35 de ani de muncă vor primi o pensie recalculată în valoare…

3 ore ago

Furia are un efect devastator asupra sănătății. Află ce boli riști chiar și după un acces scurt de furie

Furia nu îți strică doar starea de spirit, nu îți afectează doar relațiile sau te…

4 ore ago

Marțea Albă: nu face acest lucru în a treia zi de Paște, că o să ai ghinion tot anul!

A treia zi de Paște sau Marțea Albă este extrem de importantă și are câteva…

4 ore ago

Câte ouă poți mânca pe zi în siguranță și cum poți ajunge la intoxicație

Câte ouă poți mânca pe zi. Numărul de ouă pe care îi poți consuma în…

5 ore ago

Avertismentul cercetătorilor: Poți muri dacă adormi cu televizorul deschis

Știai că poți muri dacă adormi cu televizorul deschis? Legătura dintre deces și obiceiul de…

5 ore ago

Ce este jurământul lui Hipocrate. Semnificații actuale în practica medicală

Jurământul lui Hipocrate este un pilon al eticii medicale, o declarație solemnă a valorilor și…

5 ore ago

Citeste si: