Sari la conținut

Motivul pentru care Iohannis și Arafat au refuzat să facă vaccinul Covid la începutul campaniei

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Vaccin anti-covid Pfizer

Din cuprinsul articolului

Vaccinul Covid. Chiar dacă, în multe state, campaniile de vaccinare au început cu vaccinarea  liderilor, în România lucrurile s-au întâmplat diferit. 

De pe 27 de decembrie, la demararea campaniei de vaccinare, foarte multe cadre medicale care s-au vaccinat în direct, dar președintele, premierul, ministrul sănătății, șeful DSU, șeful campaniei de vaccinare, niciunul dintre ei nu s-a vaccinat, iar unii oameni se întreabă de ce.

„Dacă s-ar fi vaccinat, am fi spus că au trecut înaintea listei deja făcute și înaintea priorităților deja stabilite. Pentru că nu s-a explicat de la început că pentru acești lideri, care conduc țara, care ne asigură siguranța națională, vaccinarea este o problemă de securitate națională. Acești lideri ar fi trebuit să facă parte din primele cohorte vaccinabile, nu numai prin puterea exemplului, ci și pentru starea dânșilor de sănătate, în așa fel încât, dacă avem o altă urgență suprapusă peste această pandemie, dânșii să poată guverna țara, să ne poată asigura traversarea unei alte crize.

Încrederea în vaccinul Covid

Așa cum avem comportamentul societal, probabil că ar crește foarte mult gradul de încredere dacă am vedea liderii că se vaccinează, dacă vom vedea liderii că vor comunica felul în care se simt, dacă au sau nu simptome sau efecte secundare și de asemenea ce-i determină pe dânșii să se vaccineze. Dar în același timp, pentru că suntem cârcotași, trebuie să aibă și dânșii încrederea că cei care suntem de bună-credință înțelegem că nu depășesc un rând, nu sfidează restul populației și că o fac tocmai pentru beneficiul societății, pentru beneficiul țării și pentru exemplul personal”, a explicat dr. Ioana Stăncel, expert în politici de sănătate publică, pentru Digi24.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel