Sari la conținut

Valeriu Gheorghiță: efectele adverse ale administrării celei de-a treia doze de vaccin

De marți, 28 septembrie, persoanele care au mai mult de șase luni de la vaccinarea anti-Covid pot solicita o nouă injecție Pfizer sau Moderna pentru a-și reface protecția împotriva infectării.

Doza a treia de vaccin a fost aprobată și în România în urma unei decizii “în unanimitate” a Comitetului Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare (CNCAV).

Autorizarea s-a făcut în regim de urgență din cauza gravității valului 4 de pandemie care provoacă, zilnic, peste o sută de decese și mii de infectări. Ieri, 28 septembrie, s-a atins un nou record negativ de la începutul pandemiei – peste 11.000 de persoane infectate.

“Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager”, se arată într-un comunicat oficial.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, a explicat ce reacţii adverse pot apărea după această doză de rapel.

„Cele mai multe date de siguranță provin din Israel, unde sunt peste 3 milioane de doze deja administrate.

Practic, în Israel populația eligibilă a fost vaccinată cu a treia doză, cu doza de rapel, în proporție de peste 50%.

Ori, de acolo provin majoritatea datelor de siguranță, sunt cele care au fost, de fapt, transmise către FDA, către Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente, în baza cărora a fost autorizată această doză de rapel.

Nu avem o frecvență și o intensitate mai mare a reacțiilor adverse la doza de rapel, aceasta doză 3, comparativ cu primele două administrări.

Ba mai mult decât atât, frecvența reacțiilor adverse a fost chiar mai rar raportată în studiul din Israel ceea ce arată, foarte probabil, o sub-raportare. Concluzia autorilor este cât se poate de clară şi anume că profilul de siguranță este la fel cu celelalte doze. Practic nu a crescut frecventa de reacții adverse comune şi de asemenea reacțiile adverse serioase”, a spus Valeriu Gheorghiţă

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel