Sari la conținut

Varicele, boala tăcută adesea neglijată fiindcă nu doare. Ce complicații apar, cum se tratează și care sunt cele mai noi tehnici de tratament

Problemele insuficienţei venoase, tratamentelor şi comportamentului interdisciplinar medical vizavi de această boală au fost discutate în cadrul Conferinţei Naţionale de Flebologie (CNF) la Timişoara, cu participarea a zeci de specialişti din România, Grecia, Portugalia, Italia şi Ungaria.

Preşedintele CNF, prof. dr. Sorin Olariu, şeful Clinicii I Chirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, a declarat presei că numărul pacienţilor care au nevoie de intervenţii chirurgicale pentru tratarea flebitelor este foarte mare, pe lista sa de aşteptare fiind înregistrate cazuri până în luna iunie 2020.

„În patologia venoasă a CNF discutăm despre tehnicile moderne de cură a varicelor, tehnica clasică este istorie. Avem metodele cu laser, radiofrecvenţă, polimarizare (venasil), ablaţia mecanico – chimică a venei, ablaţie prin aburi. Din păcate, în toate spitalele (de la noi, n.r.) se practică metodele clasice, pentru că tehnicile moderne necesită tehnologie şi materiale de unică folosinţă care sunt scumpe şi pe care nu le asigură Casa de Asigurări de Sănătate. Ei asigură doar pentru operaţiile clasice”, a explicat prof. Sorin Olariu.

Chirurgul spune că diferenţa între tehnicile noi şi cea clasică este enormă, pornind de la durata de spitalizare, care prin tehnica modernă ţine pacientul în clinică doar câteva ore, în timp ce metoda clasică presupune internare de trei-patru zile, precum şi durere post-procedură.

Dr. Sorin Olariu a punctat faptul că în cele mai multe cazuri, diagnosticul de varice se pune întâmplător, când pacientul merge la medic pentru o cu totul altă patologie, dar incidenţa bolii varicoase este destul de mare, circa 30% dintre pacienţii care ajung la Spitalul Judeţean Timişoara având o boală venoasă cronică, varice, iar cea mai fragedă vârstă la care pot apărea varicele este în jurul a 16 ani.

„Boala este neglijată pentru că nu doare foarte tare şi nu te omoară. Dar de multe ori evoluează, produce modificări tegumentare care pot culmina cu ulcerul trofic care odată produs necesită tratament de lungă durată, este costisitor, necesită spitalizare şi implică incapacitate de muncă”, a menţionat dr. Sorin Olariu.

Specialistul mai susţine că este o boală cu încărcătură genetică, iar protecţia constă în regimul de viaţă, purtarea ciorapului elastic, evitarea efortului ortostatic şi efectuarea unor exerciţii care întăresc tonusul venos, iar în momentul în care varicele apar, nu trebuie lăsate să evolueze.

Cu toate că „nu omoară direct”, chirurgul Sorin Olariu atrage atenţia că una din complicaţiile de temut ale insuficienţei venoase cronice este embolia.

Anul trecut, la Spitalul Judeţean Timişoara s-a efectuat prima intervenţie „Lunch time surgery”, care presupune „arderea” varicelor cu o substanţă chimică ce se introduce în vena bolnavă, dar procedeul este eficient doar în cazul varicelor incipiente.

Evenimentul a fost organizat de Societatea Română de Flebologie, Clinica I Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara şi de Asociaţia Medicală „Academician Pius Brînzeu”, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel