Sari la conținut

De ce este ideal să ne tratăm varicele în sezonul rece și care sunt cele mai indicate metode. Atenție, nu vor trece niciodată de la sine!

Varicele sunt dilatații patologice și permanente ale venelor ce aparțin sistemului venos superficial. Ele nu vor trece niciodată de la sine.

După o vară în care n-am știut cum să ascundem mai bine inesteticele varice de pe picioare, acum, în sezonul rece, este momentul să luăm măsuri împotriva lor.

De altfel, toamna și iarna sunt cel mai bune perioade pentru tratament, ne spune Prof. Dr. Dorel Firescu, medic primar chirurgie generală în cadrul clinicii OK Medical. Specialistul enumeră 5 motive pentru care nu mai trebuie amânat momentul tratamentului și explică pe larg în ce constă acesta.

Amânarea înseamnă doar complicații și riscuri

Varicele sunt dilatații patologice și permanente ale venelor ce aparțin sistemului venos superficial. Ele nu vor trece niciodată de la sine. Până în prezent, medicina nu a descoperit nicio substanță administrată topic sau peros care să reducă dimensiunea venelor, odată dilatate.

Iar pe măsură ce trece timpul, varicele cresc tot mai mult în dimensiuni, aducând după sine complicațiile de rigoare. „Mulți le consideră doar o problemă estetică, dar nu e numai atât.

Prin ele, sângele nu circulă normal, are tendința să se coaguleze și să formeze cheaguri, ceea ce înseamnă probleme de sănătate. La început, dau simptome ușoare, precum mâncărimi de gleznă, senzație de picior greu, umflat, senzație de arsură, crampe musculare, prurit, iritații cutanate.

Apoi pot apărea modificări de culoare a tegumentului, care arată că sângele nostru stagnează în venă, băltește pe celule și le sufocă. Următorul stadiu este apariția ulcerului varicos de gambă. Există riscul să apară complicații mai grave, precum tromboză, dermatită de stază, hemoragie prin ruperea varicelor, embolism pulmonar”, aflăm de la Profesorul Firescu.

Tratamentul este simplu și nedureros în stadii incipiente

Pentru a înțelege anatomia varicelor, trebuie să știți că, la nivelul picioarelor, există două sisteme venoase: unul profund, vital, prin care circulă 80% din sângele care se întoarce la inimă, și unul superficial, prin care circulă cel mult 20% din sânge.

Acesta din urmă dezvoltă varice. „Partea bună este că, dacă anulăm aceste vene afectate, sângele care circula prin ele este preluat fără probleme de sistemul venos profund. Necesitatea anulării varicelor e esențială, iar pentru asta avem la dispoziție mai multe tipuri de tratament”, explică specialistul OK Medical.

La tratamentul clasic chirurgical, ce presupune operație și internare în spital, se apelează doar în stadii avansate ale bolii varicoase. În stadii incipiente funcționează perfect scleroterapia, o procedură simplă, non-invazivă, care durează doar 20-30 de minute.

Presupune injectarea direct în venă a unui agent sclerozant care irită endoteriul venos al vasului de sânge, ducând la distrugerea peretelui vascular. „Este un procedeu vechi de cel puțin 60 de ani, dar care s-a îmbunătățit prin substanțele folosite.

Ceea ce utilizăm noi acționează lent asupra venei și o transformă încet, încet, dintr-un tub într-un cordon. Adică o anulează pe loc, o sclerozează, iar sângele nu mai circulă prin ea sau circulă foarte puțin. În felul acesta, am scăpat de riscuri.

Avantajul e că pacientul pleacă acasă într-o jumătate de oră de la injectare, are libertatea să se miște, să facă orice. Va trebui doar să poarte un pansament compresiv timp de trei zile, destul de strâns, pentru ca vena să fie colabată, să nu circule sângele prin ea și să spele substanța. După aceea, timp de trei săptămâni, va purta un ciorap elastic numai în timpul zilei”, precizează medicul.

Ciorapii medicinali sunt mai ușor de purtat în perioada aceasta

Singura cerință, după tratamentul varicelor, este purtarea acestor ciorapi compresivi. Fabricați din bumbac, nailon sau spandex, ei pot fi destul de incomozi primăvara și vara, deoarece sunt călduroși. Iarna, în schimb, prind chiar foarte bine pe sub pantaloni. „Să stai vara cu ciorapul și cu pansamentul compresiv e incomod. De aceea e de preferat să faci tratamentul în sezonul rece. Acum, toamna și iarna e momentul”, spune specialistul clinicii OK Medical, cea mai modernă clinică pentru diagnosticarea și tratarea varicelor.

Trebuie evitată expunerea la soare

Un alt motiv pentru care tratamentul varicelor se recomandă în sezonul rece este că, după scleroterapie, trebuie evitată expunerea la soare timp de câteva săptămâni. „Ori vara e mai greu să te ferești de soare și să porți ciorap elastic. Este perioada vacanțelor”, explică Profesorul Firescu.

Până la primăvară, picioarele vor arăta perfect

Dacă argumentul medical, al grijii pentru sănătate, nu e suficient de motivant, poate vă va convinge cel estetic: până la primăvară, când se deschide din nou sezonul hainelor lejere și mai scurte, picioarele vor avea timp să se amelioreze semnificativ și varicele să dispară complet. „Tratamentul e indicat acum atât pentru varicele mari, cât și pentru cele mici, pentru venectazii”, adaugă expertul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel