Categories: Ştiri sănătate

Vasile Bănescu s-a vaccinat anti-covid. Biserica Ortodoxă Română, favorabilă vaccinării

Vasile Bănescu s-a vaccinat anti-covid. Biserica Ortodoxă Română, favorabilă vaccinării.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis luni, potrivit Agerpres, că susține implicarea preoților în informarea credincioșilor cu privire la campania de imunizare. Biserica Română Ortodoxă și-a exprimat poziția favorabilă în ceea ce privește vaccinarea anti-covid.

Reprezentanţii cultelor, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării

În plus, clericii le transmit credincioșilor informațiile despre imunizare cuprinse în broșura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

„Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi.

Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, a declarat Bănescu.

Vasile Bănescu s-a vaccinat anti-covid

El pledează „în mod ferm” pentru implicarea preoţilor în actul de informare „onestă” a credincioşilor. Vasile Bănescu îii îndeamnă pe credincioși să se informeze din sursele sigure cu privire la baneficiile vaccinului.

„Personal, pledez în mod ferm pentru implicarea preoţilor în acest act de informare onestă a credincioşilor. Biserica Ortodoxă şi-a exprimat şi reiterat poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor.

În calitatea pe care o am, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am făcut-o, vaccinându-mă”, a spus Vasile Bănescu.

Menționăm că premierul Florin Cîțu a afirmat luni, în timpul unei conferințe de presă la Palatul Victoria, că este nevoie de implicarea bisericii, mai ales la sate, și de cea a autorităților locale în campania de vaccinare, pentru a convinge cât mai mulți români de beneficiile imunizării anti-covid.

Recent Posts

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj. In această după-amiază…

5 ore ago

HOROSCOP cu Camelia Pătrăşcanu. Un „tren planetar” va lovi mai multe ZODII în zilele următoare

Astrologul Camelia Pătrășcanu a făcut previziunile astrale pentru perioada următoare. Multe zodii sunt influenţate de…

6 ore ago

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic. Apar noi informații cu…

6 ore ago

Când și cum poți să retragi banii din Pilonul 2 de pensie

Pilonul 2 de pensie reprezintă una dintre cele trei componente ale sistemului de pensii din…

6 ore ago

Pericardita sau „apa la inimă”

Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului, numele dat membranei care învelește inima. Acest țesut de forma…

7 ore ago

Ce poţi să faci cu OUĂLE rămase de la sărbătorile pascale. 6 REŢETE savuroase

După sărbătorile Pascale, mulți dintre noi rămân cu o mulțime de ouă fierte neconsumate. În…

7 ore ago

Citeste si: