sâmbătă, decembrie 4, 2021

Vedetele, mesaje emoționante despre nașterea copiilor lor, de Ziua mondială a prematurităţii.

În ziua de 17 noiembrie este marcată Ziua mondială a prematurităţii. Potrivit Agerpres, prin celebrarea acestei zile se are în vedere creşterea conştientizării asupra riscurilor pe care le implică naşterea prematură.

Scopul Zilei mondiale a prematurităţii este educarea mamelor în vederea diminuării anumitor riscuri care ar putea duce la naşteri premature şi determinarea găsirii resurselor financiare pentru dotarea maternităţilor cu aparatura necesară acestor copii.

Te-ar mai interesa: De ce neapărat necesar să faci o ecografie tiroidi...

Vedetele, mesaje emoționante despre nașterea copiilor lor, de Ziua mondială a prematurităţii

În această zi atât de specială, mai multe vedete din România s-au hotărât să împărtășească publicului larg ce a însemant pentru ei venirea prematură pe lume a copiilor lor.

Cristina Bălan, Mihai Morar și Anca Lungu și-au deschis sufletele și au povestit ce a însemnat pentru ei imposibilitatea de a-și ține copiii în brațe după ce s-au născut și recunosc că bebelușii lor au dat o luptă pentru supraviețuire încă din primele secunde ale vieții.

Cristina Bălan: „Timp de 32 zile am stat fără ei, fără să-i pot îmbrățișa, fără să le simt căldura și bătăile inimii”

Cristina Bălan (ex Impact) a născut gemeni

„Sa nasti prematur nu inseamna doar sa “livrezi” mai devreme.

Prematuritatea poate veni cu multe complicatii si un carusel de emotii pentru mama care se intreaba unde a gresit, de ce n-a reusit sa tina sarcina pana la capat, poate de ce nu era mai pregatita…

Te-ar mai interesa: Medicul Mihai Craiu, mesaj de adio, după mai multe...

Un noian de sentimente de vinovatie, amestecate cu teama si dragoste infinita pentru fiintele minuscule care in loc sa fie la pieptul mamei, stau in incubatoare.

Au trecut 8 ani de cand am nascut prematur si experienta inca ma urmareste, inca ma mai intreb daca as fi putut face ceva diferit pentru micutii mei.

Timp de 32 zile am stat fara ei, fara sa-i pot imbratisa, fara sa le simt caldura si bataile inimii. Doar pe monitoare, doar printre fire si tuburi si doar la anumite ore.

Te-ar mai interesa: Vitamina mai puțin cunoscută cu rol esențial pentr...

In Romania nu se stie de kangoroo care, adica piele-pe-piele, o practica foarte benefica pentru prematuri, prin care se regleaza respiratia si bataile inimii la contactul cu pielea mamei. Sau a oricui, in lipsa ei.

Mai avem multe de invatat, de la cum sa ne purtam cu o mamica de prematur (da, ea e mai sensibila, mai tematoare), la protocoale in maternitati (sprijin emotional, consiliere psihologica unde e nevoie) si multe altele.

Te-ar mai interesa: Testare Covid ar urma să fie gratuită la medicul d...

Mi-as fi dorit sa am o alta experienta, ar fi ajutat enorm sa primesc intelegere pe perioada de spitalizare, eventual un pic mai multa umanitate, empatie… Poate ca depresia post-natala ar fi fost mai usoara.

Gandul meu e la surorile mele intru experienta, le trimit toata dragostea mea si le sfatuiesc sa vorbeasca despre ce simt, sa nu se invinovateasca si sa ramana puternice pentru puii lor care lupta sa traiasca.

Te-ar mai interesa: Alimente bune pentru circulație. Ajută la prevenir...

Mihai Morar: „Mara și Cezara sunt pentru noi dovada că minunile există”

Ar putea fi o imagine cu persoană, copil mic şi interior

„ZIUA COPIILOR A CĂROR PRIMA FOTOGRAFIE NU E ÎN BRAȚELE MAMEI…🤱

Mara Morar. Greutate la naștere: 1,250 kg.

Cezara Morar. Greutate la naștere: 1,800 kg.

Astăzi e Ziua Prematurității. A Marei. A Cezarei. A tuturor copiilor care din sala de nașteri nu ajung direct în brațele mamei, ci în pântecele unui incubator. Azi e ziua tuturor nanoființelor care, după ce luptă să se nască, luptă ca să trăiască. Azi e ziua tuturor microeroilor pe care viața nu îi așteaptă să se facă mari și să lupte pentru ea, lupta lor pentru viață începe din prima secundă. De aceea, prematurii nu sunt doar viețuitori pe planeta asta. Ei sunt supra-viețuitori. Copiii ăștia au supra-viață.

Eu sunt părinte de supra-viețuitoare. Mama lor le-a dat viață. Dar ele, Mara și Cezara, și au dat singure supra-viață. Gândește-te cum e să nu-ți poți ține pruncul în brațe după naștere…să îl vezi zile la rând, săptămâni și, de multe ori, chiar luni întregi prin geamul unui incubator. Părinții de supra-viețuitori nu au auzit asta din povești, au trăit povestea asta.

Îmi dau lacrimile și acum când văd fotografia asta. Prima poză cu Mara și Cezara nu e în brațele mamei. Prima poză cu supra-viețuitoarele noastre e în pântecele incubatorului de la neonatologie.

Mara și Cezara sunt pentru noi dovada că minunile există. Statistic, e crunt ce spun, ar fi trebuit să trăiască doar una dintre ele. Da, în România, doar jumătate dintre copiii născuți înainte de termen rămân în viață. În țară, se naște un prematur la fiecare jumătate de oră. 20.000 pe an. Doar 10.000 trăiesc.

Azi e ziua lor. A copiilor neținuți în brațe după naștere. A copiilor a căror “primă băiță” nu le-o fac mami și tati. A copiilor născuți prematur, care au parte de bebelușeală abia după ce devin singuri “maturi”. Azi e ziua Marei, a Cezarei și a tuturor supra-vieților din viețile noastre. Dar e și ziua noastră, a tuturor părinților care nu doar au auzit că există copiii prematuri, dar au copii prematuri pe Pământ…și în Cer.

Cu dragoste de tată de supra-viețuitoare.”

Anca Lungu, mesaje emoționante: „Degețica mea era într-un incubator, departe de mine și de toată căldura pe care ardeam să i-o ofer”

„Două imagini pe care nu le-am publicat niciodată. O fac astăzi pentru că este ziua internațională dedicată copiilor născuți prematur, ziua în care rememorez cu sufletul strâns începuturile Nataliei.

Au trecut câteva zile bune până când am putut să o țin pentru prima dată în brațe și-am supraviețuit orelor de după naștere uitându-mă fără oprire la o fotografie. Degețica mea era într-un incubator, departe de mine și de toată căldura pe care ardeam să i-o ofer.

De două ori pe zi stăteam la rând, împreună cu alți părinți, la intrarea în secția de neonatologie, să o pot privi și atinge.

Îi și vorbeam ca să-mi audă glasul. Eram terifiată gândindu-mă la ce o fi în sufletul ei și-am plâns cele mai arzătoare lacrimi în drum spre casă, fără Natalia. Scriu aceste rânduri și împărtășesc povestea noastră care a început trist dar a continuat fericit, cu gândul la toți părinții și micuții care trec prin asta.

Lupta pentru supraviețuire este cea mai grea dintre toate, însă odată câștigată, nimic nu le mai stă în cale celor mai aprigi luptători. Mâna sus dacă și începutul vostru a fost mai dificil. Care este povestea voastră?”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri

Ultimele stiri