Sari la conținut

George Buhnici, la un an după SCANDAL: „A fost momentul meu de prostie pură. Va veni ziua când voi fi recunoscător pentru ce mi s-a întâmplat”/ VIDEO

George Buhnici
Sursa foto: captură foto podcast ”Fain & Simplu”
Dezvăluirile lui George Buhnici, la un an după scandalul din 2022

În urmă cu un an, în iulie 2022, George Buhnici arunca România în aer după ce a făcut o serie de afirmații scandaloase într-un interviu de la festivalul Neversea.

Acum, la prima ieșire „oficială”, fostul jurnalist de investigații a făcut lumină asupra evenimentului care i-a impactat viața atât de profund.

Invitat de Mihai Morar la „Fain & Simplu!, în primul său interviu după declanșarea scandalului care a monopolizat opinia publică din România în 2022, George Buhnici a recunoscut că declarațiile din 2022 l-au „înghețat” pentru o bună perioadă de timp.

Buhnici, la un an după SCANDAL: „ George, câtă cenușă ai, toată să ți-o pui în cap!

Întrebat de Mihai Morar dacă se simte vinovat pentru declarațiile de anul trecut, George Buhnici a răspuns tranșant „A fost greșeala mea. Acela a fost momentul meu de prostie pură. Acuma, ce pot să fac? Să emigrez, să mă retrag, să fac niște chestii definitive?

  •  „Prima lună n-am ieșit din casă, am ieșit foarte puțin. D-aia am și răspuns atunci greu. Eu efectiv nu mai puteam să mă uit la televizor, nu mai știam ce să fac. Cu toată experiența, nu am știut ce să fac. A pornit așa, ca o avalanșă, toate lucrurile veneau din toate părțile și eu nu știam ce să fac într-un astfel de moment. Am început să-mi creez justificări, să mă gândesc, să investighez, să mă uit, cred că în mintea mea era un cocktail de habar n-am ce”, a spus George Buhnici, în cadrul podcast-ului „Fain&Simplu”.
  • „Eu credeam că am situația sub control, pentru mine lucrurile păreau clare, într-un anumit fel. În mintea mea era această prăpastie: „Băi, oamenii ăștia știu cine sunt. Ok, mi-am ales greșit niște cuvinte, dar ați înțeles ce am vrut să zic”, știi? Și am devenit defensiv într-un moment în care nu trebuia să devin defensiv”, a spus acesta.
  • „Trebuia să-mi pun cum mi-a zis cineva, dar mi-a zis mai târziu: „George, câtă cenușă ai, toată”. „Băi, dar eu altceva am vrut să zic”. Zice: „Nu contează ce crezi tu că ai vrut să spui, contează ce a ieșit, încetează să te mai justifici, că nu interesează pe nimeni”. Mi-a luat foarte multă vreme să înțeleg că nu are rost să mă agăț de ce am vrut eu să spun, pentru că degeaba ești bine intenționat, dacă de pe urma acțiunilor tale se creează ceva rău”, a continuat George Buhnici.

O lună de zile am fost semicatatonic

  • „La un moment dat mi-am dat seama că dacă nu oprim șantierul, noi dăm faliment. Și, deși când ne-am apucat de casa aia pentru cineva din familie, aveam toți banii să o terminăm, ne-au dispărut multe încasări de pe ce făceam noi. Eu am încetat să mai fac content, nu-mi mai stătea mintea la asta. Nu am filmat nimic cel puțin o lună. Cât am stat în starea aia, am fost semicatatonic, adică fără reacție, fără plan, fără nimic. Înghețat. Și atunci, să reconfigurez a fost mai greu.
  • „Sunt oameni și acum care mă opresc și-mi spun că au înțeles ce am vrut să spun, dar nu contează, nu trebuia să spun așa. În primele două săptămâni am pierdut vreo 15.000 de abonați, adică 1%. După șase luni, rata de abonare a început să crească la loc. Iar acum suntem cu numărul de abonați mai bine decât eram înainte de scandal. Traficurile nu mai sunt, însă, aceleași.”
  • „Va veni ziua când voi fi recunoscător pentru ce mi s-a întâmplat.(…) Era chestia de care aveam nevoie, nu la magnitudinea asta. Dar a ajutat pe toate planurile, pe unele nu. Dar per total e un mare plus. Simt că sunt în cel mai bun moment al carieriei.”

Scandalul din 2022: „La mare vreau să văd țâțe și buci”

George Buhnici a stârnit un val de reacţii negative pe reţelele sociale, după ce a acordat un interviu, la festivalul Neversea 2022.

„Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.

Dacă vrei să vii la mare, mi-arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare”, spunea George Buhnici.

„Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?”, mai spunea el.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel