Sari la conținut

Verdictul de la TAS pentru Simona Halep vine mai repede decât ne-am fi așteptat!Scenariile americanilor

Simona Halep
Sursă foto: Getty Images
Simona Halep, criticată după primul meci

Sportiva Simona Halep, implicată în scandalul de dopaj cu Roxadustat, a fost audiată în această săptămănă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar fostul lider mondial așteaptă acum verdictul.

Halep a fost suspendată patru ani din tenisul profesionist, iar revenirea sa pe teren ar putea fi posibilă abia în octombrie 2026. Românca a contestat decizia la TAS și așteptă verdictul.

Apelul Simonei Halep de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv s-a judecat în intervalul 7-9 februarie, când timp de trei zile, campioana din țara noastră, dar și alte personaje importante din caz, între care și Patrick Moratoglou, au participat la audieri.

Când primește Simona Halep verdictul de la TAS

Jurnaliștii americani de la Tennis World USA susțin că TAS ar urma să dea un verdict în cazul Simonei Halep fie la finalul lunii martie, fie la începutul lunii aprilie.

„Simona Halep și-ar dori să concureze la Jocurile Olimpice de la Paris, din acest an, dar totul va depinde de sentința de la TAS. Potrivit informațiilor venite în ultimele minute de la unii insideri, sentința finală ar urma să ajungă între finalul lunii martie și începutul lunii aprilie”, a scris Tennis World USA.

Jocurile Olimpice de la Paris sunt programate în perioada 26 iulie – 11 august

În același timp, americanii văd posibile doar două variante pentru Halep – fie TAS va menține suspendarea, fie o va reduce, o achitare fiind greu de crezut.

„Potrivit acelorași surse, se pare că TAS fie va confirma suspendarea, fie va reduce pedeapsa. Chiar și dacă i s-ar reduce pedeapsa, Simona nu va putea juca la Jocurile Olimpice de la Paris.

E vreo șansă ca TAS să o găsească nevinovată pe Simona? Există și această posibilitate, dar are șanse foarte mici. Este foarte posibil să fi fost victima contaminării, însă acest lucru trebuie să fie demonstrat. În plus, mai este și problema pașaportului biologic. Halep are parte de cel mai greu meci al carierei. Chiar dacă nu a fost implicată, îi va fi foarte dificil să demonstreze adevărul”, au mai scris americanii.

Este posibil ca viitorul Simonei să fie știut

Contactate de presa din România, surse de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au transmis:

„Membrii panelului au stat împreună în seara respectivă (n.r. – 9 februarie), pentru a ajunge la un verdict. S-au întâlnit și a doua zi, tot pentru a încerca să se pună de acord. Procesul seamănă cu cel al unui juriu american, ce trebuie să delibereze până ajunge la o soluție.

Da, e foarte probabil ca ei să fi ajuns deja la o decizie, iar viitorul Simonei să fie știut. Dacă e așa, atunci doamna Bennet, președintele panelului, trebuie să facă primul draft de decizie, urmând ca Benz și Haas să o completeze ulterior. Poate dura săptămâni sau luni până i se va da documentului forma finală”, au transmis surse din interiorul TAS, potrivit Iamsport.ro.

Membrii panelului care judecă apelul Simonei de la Lausanne sunt:

  • Ulrich Haas – propus de ITIA, respectiv de echipa acuzării
  • Jeffrey Benz – propus de Halep, respectiv de echipa apărării
  • Annabelle Bennet – numită de TAS, președinta panelului
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Motivarea ar putea veni cel târziu în luna aprilie

Așa cum am precizat mai sus, jurnaliștii americani de la Tennis World USA au primit un pont de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv conform căruia, apelul Simonei Halep ar putea avea un verdict final cel târziu la începutul lunii aprilie:

„Simona Halep și-ar dori să fie din nou aptă să joace până la Jocurile Olimpice de la Paris, dar totul depinde de verdictul pe care îl va da TAS.

Conform unor zvonuri venite cu doar câteva minute în urmă din partea unor oameni din cadrul TAS, verdictul final ar trebui să ajungă între finalul lunii martie și începutul lui aprilie”, au aflat americanii de la Tennis World USA.

ITIA ar fi cerut la TAS mărirea suspendării Simonei Halep de la 4 la 6 ani

Suspendată pentru patru ani din tenisul profesionist, până în octombrie 2026, Simona Halep nu a acceptat verdictul ITIA și l-a contestat în fața instanței supreme în lumea sportului.

Doar că oficialii ITIA ar fi marșat din nou pe argumentele prezentate în raportul de 126 de pagini, publicat în toamna anului 2023, și nu se abat de la propriul verdict, acela că Simona Halep s-ar fi dopat intenționat.

Potrivit informațiilor PRO TV, Agenția Internațională a Integrității în Tenis a cerut completului de judecată de la TAS mărirea suspendării de la patru la șase ani.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel