Din cuprinsul articolului
Doliu în familia Mariei Ciobanu. Soțul artistei a murit duminică, 4 mai, după lupta cu o boală nemiloasă. Anunțul a fost făcut chiar de îndrăgita cântăreață de muzică populară, și confirmat de fiul acesteia, Ionuț Dolănescu.
Doliu și lacrimi pentru Maria Ciobanu: „Drum lin către ceruri!”
„Drum lin spre CERURI Mircea Câmpeanu! Dumnezeu să te odihnească în pace!“, a scris Maria Ciobanu pe pagina sa.
„Astăzi ne a părăsit dragul nostru MIRCEA CÂMPEANU un OM care ia fost aproape Mamei MARIA CIOBANU aproape 45 de ANI! Un mare sportiv și totodată Secretar general al Federației Române de BASCHET.
NU ne a fost TATĂ natural dar nu a fost ca un PĂRINTE , bun, drept, onest, împăciuitor și înțelegător…Drum lin către CERURI !Te vom păstra mereu în sufletul și rugăciunile noastre OM BUN”, a scris și Ionuț Dolănescu.

Cine a fost Mircea Cîmpeanu
Născut la Sibiu, în 1939, Mircea Cîmpeanu a fost un reputat baschetbalist, cu numeroase realizări. După încheierea carierei sportive, acesta a vrut să facă performanță și ca antrenor. Echipa Stelei a fost doar una dintre echipele pe care au fost sub îndrumarea sa, o perioadă bună de timp.
Mircea Cîmpeanu a fost căsătorit cu ciocârlia cântecului popular românesc, Maria Ciobanu, dar a fost și soțul Ilenei Sărăroiu.
Mircea Cîmpeanu s-a îndrăgostit de celebra Ileana Sărăroiu. Artista avusese o carieră impresionantă în zona artistică și a fost cunoscută în întreaga țară, dar și peste hotare. Cei doi nu au avut copii, deși Ileana își dorea foarte mult.
Încă din timpul căsătoriei cu Ileana Sărăroiu, Mircea Cîmpeanu a cunoscut-o pe Maria Ciobanu. Acesta a devenit prietenă bună cu soţia lui şi împărtăşeau multe lucruri despre familie şi viaţa.
Maria Ciobanu și Mircea Cîmpeanu, căsătoriți de aproape 45 de ani
La doar doi ani după moartea Ilenei Sărăroiu, Mircea Cîmpeanu se căsătoreşte cu Maria Ciobanu. Deși prietenii şi familia Ilenei Sărăroiu nu au văzut cu ochi buni această situaţie, Maria Ciobanu a negat mereu că și-ar fi început relația când bărbatul era căsătorit.
Mai mult, Maria Ciobanu a dezvăluit că dragostea pe care i-a purtat-o colegei de scenă, Ileana Sărăroiu, i-a îngreunat luarea deciziei de a accepta cererea în căsătorie al fostului său soț.
„Se spunea că aș fi avut o relație cu el încă dinainte să se prăpădească Ileana… Nimic n-a fost adevărat… Dumnezeu îmi este martor. Nici nu m-am gândit vreodată că eu mă voi mărită cu acest om. Il luăm la nunți, pentru că avea stație și mașină, ca să-i mai ocup timpul, pentru că suferea cumplit. Mai ales că ei s-au iubit foarte mult.
Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Să dea Dumnezeu la toate femeile bărbat că al meu!» și avea dreptate, fiindcă este un sufletist… Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aș fi avut atatea necazuri… Ileana a murit în 1979, iar noi suntem împreună din 1981. Eu am iubit-o atât de mult pe Ileana, încat cu greu i-am acceptat lui Mircea cererea în căsătorie”, a declarat Maria Ciobanu, potrivit jurnalul.ro.
Maria Ciobanu și Mircea Cîmpeanu sunt stabiliți în America şi împlineau în acest an 43 de ani de mariaj.